Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, Protoieria Focşani I va desfășura, pentru al doilea an consecutiv, Proiectul cultural-educativ intitulat Caravana prieteniei. Sâmbătă, 10 iunie 2017, a avut loc prima din cele trei etape anuale. De această dată, proiectul, ce are ca scop cultivarea valorii prieteniei, precum şi promovarea colaborării între elevii de gimnaziu din mediul rural şi cel urban, s-a îndreptat spre elevii de la Liceul Teoretic ,,Duiliu Zamfirescu” din Odobeşti. Douăzeci de copii din clasele V-VIII, de la acest liceu, însoţiţi de profesorii lor de Religie, Liviu-Manuel Diaconu şi Beatrice-Janina Pană, i-au vizitat pe elevii Şcolii Gimnaziale Paltin, îndrumaţi de profesorul de Religie, preotul Petrică Lădaru, de la Parohia Prahuda, județul Vrancea. Alături de aceştia, au fost prezenţi la manifestări dna Melania Emanuela Pătrăşcanu – inspector de Religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Județețean Vrancea, și Pr. George-Marian Lăţcan – responsabil cu activitatea de tineret la nivelul Protoieriei Focşani I.

Invitaţii au fost întâmpinaţi de oficialităţile comunei Paltin şi de elevii din Prahuda în costume populare şi cu tradiţionala pâine cu sare, în faţa bisericii din localitate. Aceștia au intrat, apoi, în locaşul de cult cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului”, monument istoric, unde s-au rugat şi au aflat principalele date istorice de la părintele Petrică Lădaru. În continuare, a fost vizitat Muzeul Etnografic Paltin, după care un meşter popular a prezentat elevilor procesul de realizare a unui fluier. Pentru că zona este foarte frumoasă, au fost vizitate, de asemenea, barajul Chemp Zăbala şi microhidrocentrala de acolo. Vizita la Şcoala Gimnazială Paltin a fost încununată de prezentarea unui moment artistic de către Ansamblul folcloric ,,Păltinaşii”, îndrumat de inimosul director Ionel Tătaru. După ce a fost legată o horă, toţi participanţii au primit o masă la casa de praznic a Parohiei Prahuda.

La final, copiii şi-au împărţit daruri de suflet şi au făgăduit legarea unor prietenii durabile. În special, elevii liceului din Odobeşti au fost impresionaţi de implicarea tuturor membrilor Parohiei Prahuda şi de programul deosebit pus la dispoziţie. Toţi participanții la Caravana prieteniei s-au întors acasă cu sufletele pline de emoția înfiripării de noi prietenii și cu bucuria vizitării unor locuri binecuvântate de Dumnezeu. (Pr. George-Marian Lăţcan – Parohia Valea Rea, Protoieria Focșani I)