„Mai întâi, adu-Ți aminte, Doamne, de soborniceasca și apostolica Ta Biserică, pe care ai agonisit-o cu Scump Sângele Tău. […] împac-o și o păzește nebiruită de porțile iadului în veci, iar dezbinările ei le potolește.” (Rugăciuni de pomenire și de cercetare a cugetului)
Ziua de miercuri a Săptămânii Sfintelor Pătimiri face amintirea unui episod petrecut în Betania, când Mântuitorul, stând la masă alături de Lazăr cel înviat din morți, a fost surprins de gestul unei femei care, luând un vas de alabastru, plin cu mir de nard, l-a vărsat pe capul lui Iisus. Spontaneitatea și generozitatea gestului exprimă recunoștința față de Acela Care-i făcuse binele de a-i vesti cuvintele vieții veșnice.
Iuda Iscarioteanul dezaprobă gestul femeii zicând: „Pentru ce s-a făcut această risipă? Acest mir s-ar fi putut vinde cu 300 de dinari, iar banii să se fi dat săracilor!”. Evanghelistul Ioan ține să precizeze faptul că „a zis aceasta nu pentru că îi era lui grijă de săraci, ci pentru că era fur și, având punga, lua din ce se punea într-însa”. Cuvintele denotă deci lipsa de respect față de Domnul și dorința de a-L pune într-o lumină nefavorabilă față de cei prezenți.
Fiind unul dintre cei doisprezece apostoli, el începuse de mult să se înstrăineze de Domnul. Ar fi trebuit să-L părăsească încă din Galileea, când osândise în adâncul sufletului său cuvintele Mântuitorului despre pâinea vieții. Fără să creadă într-însul și fără să-L iubească, el continua totuși să-L urmeze, nădăjduind mereu că Domnul va întemeia mult așteptata împărăție mesianică a lui Israel, pe care el o înțelegea având caracter strict pământesc. Într-ascuns, ia contact cu adversarii Mântuitorului, află locul și data când aceștia urmau să se întâlnească, lasă pe Domnul în Betania și vine la aceștia spre a le face odioasa propunere: „Ce-mi veți da mie și eu îl voi da vouă? Iar ei i-au dat 30 de arginți. Și de atunci căuta prilej potrivit să-L predea”. Cântările deniei de marți seara, amintind aceste fapte, evidențiază greșita apreciere a valorilor.
Episodul relatat în Evanghelie poate constitui paradigma aprecierii celor consemnate mai jos.
Un incident, petrecut la una dintre bisericile vrâncene, tulbură viața spirituală a locuitorilor acestor ținuturi, constituind subiect de știri pentru presa avidă de astfel de informații și prilej de meditație pentru toți aceia ce au o relație vie cu Biserica Ortodoxă. În comuna Cotești, la una dintre parohii, a venit timpul pentru retragerea din activitatea administrativă a unuia dintre slujitorii Bisericii. Acesta împlinise vârsta legală de pensionare în urmă cu doi ani și beneficiase de îngăduința de a-și continua activitatea (un an ca salariat, apoi încă un an ca pensionar). La sfârșitul lunii aprilie, așa cum era stabilit, oficiul de paroh avea să fie preluat de un alt preot, numit de către Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, potrivit legislației în vigoare și canoanelor Bisericii Ortodoxe. Surprinzător a fost nu faptul că fostul paroh se desprinde cu regret de activitatea pe care a desfășurat-o vreme de peste 40 de ani, ci modalitatea în care, pe parcursul celor doi ani de prelungire, părintele a încercat să-și asigure pentru veșnicie (sau cel puțin, asemenea bogatului din parabolă, „pentru mulți ani”) statutul său administrativ de preot paroh. Cum a făcut acest lucru? Propovăduind nu credința în unitatea, sfințenia, sobornicitatea și apostolicitatea Bisericii și dragostea față de aceasta, ci cultivând, prin minciună, ura și disprețul față de ierarhia Bisericii Ortodoxe, pe de o parte, și, pe de altă parte, consfințind la înstrăinarea bunurilor sacre ale parohiei sale. O astfel de strategie întrece chiar inventivitatea „celui viclean”.
În contextul actual, când Ortodoxia este frământată de diferite mișcări schismatice (amintim câteva dintre cele a căror prezență s-a făcut simțită în ultima vreme: adepții maicii Veronica de la Vladimirești, contestatarii Sinodului din Creta și grupul caterisiților și al slujitorilor impostori) reafirmăm învățătura Bisericii sintetizată în cuvintele Sfântului Ignatie Teoforul: „unde se arată episcopul, acolo să fie mulțimea, precum unde este Iisus Hristos, acolo este și Biserica universală. Fără episcop nu e îngăduit nici a boteza, nici a săvârși Euharistia…, nimeni să nu facă ceva din cele ce aparțin Bisericii, fără episcop; aceea să se socotească Euharistie sigură, care e săvârșită de episcop sau de cel căruia îi permite el… E bine să se știe de Dumnezeu și de episcop”. Scriind despre preoția și unitatea Bisericii, părintele profesor Dumitru Stăniloae arăta că episcopul, capul unei Biserici locale, este reprezentantul deplin al lui Hristos, Arhiereul unic și unificator.
Tuturor celor care se știu fii ai Ortodoxiei le facem îndemnul de a sprijini cu rugăciunea și cu fapta unitatea și integritatea Bisericii noastre.
Protoieria Focșani II
