În perioada 24-28 aprilie 2017, la Buzău, se desfășoară Olimpiada Națională de Istorie, organizată de Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Județean. Concursul a adunat 208 elevi din clasele VIII-XII, însoțiți de 42 de profesori din toată țara.

Proba scrisă a avut loc, marți, 25 aprilie, la Colegiul Național Bogdan Petriceicu Hașdeu din municipiu. În după-amiaza aceleiași zile, toți participanții au poposit la Centrul Eparhial din Buzău, unde au vizitat Catedrala Voievodală Adormirea Maicii Domnului și Muzeul bisericesc.

Elevii și profesorii lor coordonatori au fost primiți la Catedrala Arhiepiscopală Înălțarea Domnului de către Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Cu acest prilej, ierarhul le-a adresat un cuvânt de bun venit și le-a prezentat bogata istorie a Eparhiei de la Curbura Carpaților. Totodată, Înaltpreasfinția Sa i-a felicitat pentru performanțele lor și le-a oferit în dar mai multe cărți cu tematică istorică și religioasă.

Evenimentul a fost organizat de reprezentanții Sectorului Învățământ și Activități cu Tineretul al Eparhiei: Pr. Cristian-Marius Dima – consilier eparhial, și Raluca Trocaru – inspector de specialitate.

Festivitatea de premiere a elevilor laureați la Olimpiada Națională de Istorie se va desfășura, vineri, 28 aprilie, la Sala Mare a Consiliului Județean Buzău. Pe lângă premiile și diplomele oferite de Ministerul Educației Naționale, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei va acorda 45 de premii speciale.