Catedrala arhiepiscopală «Înălţarea Domnului» şi «Sfinţii Trei Ierarhi» a fost construită la iniţiativa arhiepiscopului Epifanie, între anii 2002-2009, de către S.C. CONCIFOR S.A. din Buzău, condusă de Dl Ing. Costică Grigore –Director General; are formă de cruce şi este compartimentată tradiţional: pronaos, naos şi Sfântul Altar. Pictura a fost realizată în tehnica frescó de Pc. Pr. Petre Braşoveanu din Buzău, cu ucenicii săi. Slujba de sfinţire a acestei biserici – cel mai important lăcaş de cult din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei – a fost oficiată, în ziua de 8 noiembrie 2009, de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române – Preafericitul Părinte Daniel, şi Chiriarhul locului– arhiepiscopul Epifanie, împreună cu alţi numeroşi ierarhi, preoţi şi diaconi, în prezenţa unui impresionant număr de credincioşi (în jur de zece mii) din municipiul Buzău, din întreaga Eparhie şi din alte zone ale României. Târnosirea a avut loc odată cu ceremonialul religios de ridicare a Episcopiei Buzăului şi Vrancei la rang de Arhiepiscopie. La data de 27 martie 2011, în această nouă biserică, a fost aşezată racla în care se află veşmântul cu care au fost îmbrăcate moaştele Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi şi o părticică din cinstitele sale relicve. În curtea catedralei arhiepiscopale, a fost ridicat, în cursul anului 2013, un aghiasmatar, în care se oficiază, cu prilejul praznicului Botezului Domnului, Sfinţirea cea Mare a Apei.