Marți, 15 august 2017, Catedrala Voievodală „Adormirea Maicii Domnului” din incinta Centrului Eparhial de la Buzău a îmbrăcat haine de sărbătoare. Cu prilejul hramului locașului de cult, numeroși credincioși au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte consilieri eparhiali și slujitorii vechii catedrale. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei și de psalții Catedralei Voievodale.

După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a oficiat și slujba Parastasului pentru ctitorii sfântului locaș, trecuți la cele veșnice.

În cuvântul de învățătură, ierarhul locului a precizat că Maica Domnului este icoana Bisericii.

„Sfânta Fecioară Maria este cea mai curată ființă odrăslită de neamul omenesc, care s-a învrednicit să-L poarte în pântece pe Însuși Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu, Care S-a întrupat, a luat fire omenească din pântecele ei cel pururea fecioresc, este Capul Bisericii. Trupul Bisericii este format din cei care s-au botezat în numele lui Hristos și care se străduiesc, printr-o viață curată, să devină și ei purtători de Hristos, în chip duhovnicesc, adică hristofori”, a spus Întâistătătorul Eparhiei Buzăului și Vrancei.

La final, părinții consilieri Ioan Șolea (Sectorul Cultură și Patrimoniu Religios) și Marian Gegea (Sectorul Cimitire, Monumente și Servicii Funerare) au primit rangul onorific de iconom stavrofor, care le conferă dreptul de a purta cruce pectorală, brâu roșu, iar la serviciile religioase, bederniță.

Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” datează din anul 1649 și este ctitoria lui Matei Basarab, voievod al Țării Românești. Pictura din interior a fost executată în tehnica frescă, stil neoclasic, de pictorul Nicolae Teodorescu, conducătorul Școlii de zugravi de la Buzău, ajutat de nepotul său, Gheorghe Tattarescu.