Trei ierarhi au coliturghisit, duminică, 20 august 2017, la Catedrala copiilor „Sfântul Sava” din Buzău. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, și Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei. Din soborul de preoți și diaconi au făcut parte consilieri eparhiali, slujitorii catedralei, precum și arhimandritul grec Nikodimos Kabarnos. Răspunsurile la strană au fost oferite de Grupul psaltic misionar al Eparhiei, „Sfântul Roman Melodul”.

La slujba religioasă au participat numeroși credincioși buzoieni, o parte dintre aceștia împărtășindu-se cu Trupul și Sângele Domnului.

În omilia rostită la finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Iosif a explicat învățăturile desprinse din Evanghelia Duminicii a 11-a după Rusalii, care ne-a relatat Pilda datornicului nemilostiv.

„Neiertarea izvorăște din mândrie, cel mai mare dintre toate păcatele, care l-a făcut și pe îngerul de lumină să cadă din strălucirea lui în întuneric. Dumnezeu ne iartă, pe măsura iertării pe care o dăm. Nu putem obține cu bani iertarea noastră, ci doar iertând pe ceilalți”, a spus Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale.

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a mulțumit celor doi ierarhi pentru vizită și pentru împreună-slujire, dăruindu-le câte o icoană. De asemenea, arhimandritul Nikodimos Kabarnos a primit din partea Chiriarhului Buzăului și Vrancei o bederniță.