Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din localitatea buzoiană Vadu Soreşti a fost sfinţită sâmbătă, 26 octombrie 2013, în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Slujba de târnosire şi Sfânta Liturghie au fost oficiate de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, în prezenţa a numeroşi credincioşi.

„Ori de câte ori se zideşte o biserică nouă se deschide încă o poartă a cerului. Ni se oferă posibilitatea ca prin locaşul de cult de pe pământ să experimentăm încă din această viaţă bucuria, lumina şi fericirea Preasfintei Treimi din Împărăţia lui Dumnezeu. Prin aceasta ni se deschide calea spre întâlnirea cu Hristos în Împărăţia cerurilor. De aceea, Sfinţii Părinţi au numit-o tindă a raiului sau poartă a cerului. Prin această poartă avem posibilitatea să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu, pentru că aici se revarsă asupra noastră darurile Sfântului Duh şi aici ne împărtăşim în chip tainic şi real cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos la Sfânta Euharistie”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.

Construirea lăcaşului de cult a început în anul 2007, după ce vechea biserică parohială a fost distrusă de un incendiu. Lucrările s-au desfăşurat sub îndrumarea preotului paroh Ioan Negoiţă, care a fost ajutat de enoriaşi, de autorităţile locale şi de câţiva oameni de bine.

În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a hirotonit un preot.