Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău și-a deschis, luni, 10 septembrie 2018, porțile pentru noul an școlar 2018-2019. Cu acest prilej, la Catedrala Voievodală „Adormirea Maicii Domnului” din incinta Centrului Eparhial, un sobor de părinți profesori a oficiat o slujbă de Te Deum. La eveniment a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, alături de cadre didactice, elevi și părinți ai acestora.

„Îmi doresc din tot sufletul ca școala noastră să rămână, în continuare, o școală de elită, cu elevi buni, ascultători, cuminți și, mai ales, care dovedesc celor din jurul lor că și-au înțeles menirea. Chiar dacă, în anii următori, mulți dintre frățiile voastre vă veți îndrepta și spre alte profesii, să nu uitați școala care v-a format. Să-I mulțumiți lui Dumnezeu că ați învățat carte într-o astfel de școală, iar cei care veți răspunde prezent la chemarea lui Hristos de a-L sluji pe El și Biserica Sa trebuie să conștientizați că sunteți nevoiți să faceți față provocărilor din societatea românească, aflată într-o continuă transformare”, a spus ierarhul locului, în cuvântul adresat elevilor seminariști.

Printre participanții la ceremonia de deschidere s-au mai aflat: Pr. Prof. Cristian-Marius Dima – consilier eparhial la Sectorul Cultural-educațional, Pr. Prof. Gherghe Sava-Popa – directorul școlii teologice buzoiene, precum și un reprezentat al Inspectoratului de Poliție Județean Buzău.

La Seminarul din Buzău studiază 123 de elevi, în cinci clase, dintre care una este destinată cântăreților bisericești. Alte structuri ale Seminarului sunt grădinițele „Căsuța Piticilor” și „Cuvioasa Parascheva” din municipiu, unde învață 151 de copii.