În Duminica 33-a după Rusalii (a Vameșului și a Fariseului), 28 ianuarie 2018, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, s-a aflat în mijlocul credincioșilor ortodocși din localitatea buzoiană Cotu Ciorii. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, în biserica „Adormirea Maicii Domnului”, și a binecuvântat noua cancelarie parohială din incinta lăcașului de cult. Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei a oferit răspunsurile la strană.

În soborul slujitorilor s-au aflat: Pr. Florentin Duca – protoiereu al Protopopiatului Buzău II, Pr. Florin Nedelcu – secretar în cadrul aceluiași protopopiat, Pr. Valentin Dumitru – parohul comunității din Cotu Ciorii, precum și alți preoți din județ.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a rostit un cuvânt de învățătură despre înțelesurile fragmentului evanghelic al Duminicii a 33-a după Rusalii, care ne-a prezentat Pilda vameșului și a fariseului (cf. Luca 18, 10-14). Totodată, Înaltpreasfinția Sa a arătat că, începând cu această duminică, am intrat în perioada Triodului, pe care trebuie să o parcurgem cu post, rugăciune și fapte bune, pentru a întâmpina cum se cuvine marele praznic al Învierii Domnului.

Biserica Parohiei Cotu Ciorii a fost construită între anii 1879-1883. După cutremurul din 1977, lăcașul de închinare a fost consolidat și împodobit cu pictură. Slujba de sfințire a bisericii a avut loc în data de 12 mai 1985.