Biserica „Sfântul Arhidiacon Ştefan“ din Buzău şi-a cinstit ocrotitorul. Sfânta Liturghie de hram a fost oficată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi.

„Sfântul Arhidiacon Ştefan s-a distins, în primul rând, printr-o credinţă puternică, statornică, dreaptă, sinceră şi curată faţă de Dumnezeu şi faţă de Mântuitorul Hristos pe care L-a slujit. După aceea, s-a distins prin virtutea iertării. Cel dintâi care a împlinit, în literă şi în duh, porunca iubirii faţă de vrăjmaşi s-a dovedit a fi Sfântul Arhidiacon Ştefan, care se ruga în genunchi Tatălui ceresc să ierte păcatul lapidatorilor săi [al celor care îl ucideau cu pietre]“, a precizat Înaltpreasfinţia Sa.

La sărbătoarea hramului au participat numeroşi credincioşi din Buzău.

Lăcaşul de cult a fost ridicat după anul 1990, cu sprijinul credincioşilor din parohie şi din municipiul Buzău, precum şi cu ajutorul autorităţilor locale. Parohia este singura din municipiu care îl are ca ocrotitor pe Sfântul Arhidiacon Ştefan.