Pe data de 02. 11. 2013, prima sâmbătă a lunii noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit pomenirea de obşte a morţilor, numită, popular, Moşii de toamnă.

Vorbind despre importanţa deosebită a pomenirii celor plecaţi dintre noi, Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, arăta, cu un alt prilej: „Ori de câte ori săvârşim slujba parastasului, ne gândim şi la sfârşitul nostru, medităm la viaţa veşnică, pentru că moartea este doar un prag de trecere într-un alt plan al existenţei. Aşadar, reiterăm credinţa noastră în învierea morţilor şi în viaţa nemuritoare, dar, în acelaşi timp, ne exprimăm nădejdea că Dumnezeu va face parte cu drepţii şi celor care au plecat, ca şi nouă, care vom urma, mai devreme sau mai târziu, deoarece aceasta este condiţia omului pe pământ“.

Privitor la denumirea de Moşi, într-un interviu acordat pentru TRINITAS TV, Pc. Pr. Lect. Dr. Marian Mihai, de la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti, precizează:

„La fiecare Sfântă Liturghie, preotul, când iese cu Cinstitele Daruri în mijlocul bisericii, pomeneşte pe strămoşi, moşi, părinţi, fraţi, surori şi pe toţi cei adormiţi din neamul nostru. Conştientizăm şi ştim că, atunci când plecăm din lumea aceasta, nu facem altceva decât să ne adăugăm la neamul nostru, la cei care au părăsit această lume. De aceea, îi amintim pe cei care fac parte din seminţia noastră, ne gândim la ei, îi pomenim şi – cel mai important lucru pe care îl putem realiza – săvârşim Sfânta Liturghie pentru ei“.

Slujba de pomenire obştească a morţilor, sâmbătă, 02 noiembrie 2013, va fi săvârşită în fiecare biserică parohială de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei.