Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, se vor organiza preselecţii de voci de copii cu vârstele cuprinse între 6 şi 17 ani, în vederea constituirii coralei de la Catedrala copiilor „Sfântul Sava“ din Buzău. Repetiţiile vor avea loc, în faza de constituire, luni, joi şi vineri (sau în funcţie de programul copiilor), la Sala Muzicală din incinta Seminarului Teologic. După asimilarea repertoriului, corala va participa la slujbele oficiate în duminici şi cu ocazia marilor praznice împărăteşti, dar şi la diferite festivaluri, concursuri sau proiecte muzicale, dorindu-se a fi o formaţie de performanţă. Activitatea copiilor va fi susţinută financiar de Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei.

Cei interesaţi trebuie să posede calităţi muzicale deosebite şi cunoştinţe minime în domeniu.

Preselecţiile vor avea loc în Sala Muzicală aflată în interiorul Seminarului Teologic, Aleea Episcopiei, nr.1, Buzău, după următorul program:

– vineri, 24 aprilie, ora 15:00-18:00;

– luni, 27 aprilie, ora 11:00-14:00;

– joi, 30 aprilie, ora 9:00-12:00.

Concursul va consta în:

– interpretarea unei piese muzicale la alegere;

– testarea simţului ritmic şi a auzului muzical;

– verificarea ambitusului.

 

* Pentru informaţii suplimentare puteţi lua legătura cu dirijorul formaţiei, dna Elena Lucia Carmen Marin, tel. 0762.128.807.