Preocuparea pentru ajutorarea celor aflați în nevoi, în Ortodoxie, este strâns legată de grija pentru propria mântuire. De aceea, pe lângă îndemnul de a fi milostivi, Biserica ne-a povățuit ca fapta cea bună să o facem cu maturitate și responsabilitate. Un text clasic, aparținând marelui predicator ortodox al grecilor, Ilie Miniat (1669-1714) – Episcop de Cernica și Kalavrita din Peloponez, recomandă reperele ce se cuvine a fi avute în vedere atunci când dorești să oferi ceva: „întâi, dă acolo unde trebuie; al doilea, dă cât trebuie; al treilea, dă cum trebuie, și al patrulea, dă când trebuie”. Pentru a se face bine înțeles, talentatul orator argumentează criteriile de mai sus cu câteva întâmplări luate din Sfânta Scriptură, din filosofie, istorie și literatura universală:

I. Dă acolo unde trebuie!

„Un filosof, Cratis Tebanul, voind să se consacre cu totul filosofiei, ca să nu mai aibă nici o grijă, a aruncat toate avuțiile lui în mare. Ce nebun înțelept! Nu era mai bine să le împartă rudelor sau prietenilor?

Mai nebun a fost Xerxe, împăratul perșilor. Acestuia îi era drag un platan, uda rădăcina lui cu apă mirositoare, împodobea ramurile lui cu mărgăritare și pietre prețioase. Nu era mai bine să facă astfel de binefaceri soldaților sau sfetnicilor lui…?

Aceeași nebunie este să-ți dăruiești avutul tău unui mare boier, care n-are nevoie; îl arunci în mare. Iarăși să faci bine unui nerecunoscător și netrebnic este același lucru cu a face bine unui lemn nesimțitor; dai acolo unde nu trebuie”.

În concluzie, dacă vei cheltui avutul tău „pentru altar, adică să se zidească o biserică, să se repare o mănăstire, pentru vase bisericești, pentru veșminte preoțești; când le vei da ca să întreții o familie săracă, ca să măriți o fată săracă, ca să răscumperi un sclav, ca să hrănești un orfan, le dai acolo unde trebuie, pentru că le dăruiești adevăratului Dumnezeu”.

II. Dă cât trebuie!

„Odată un filosof cinic a cerut, de la împăratul Antigon, un talant. Împăratul i-a răspuns că un talant este prea mult pentru un filosof; altădată i-a cerut doi dinari; și iarăși i-a răspuns că este foarte puțin pentru un împărat; și așa nu i-a dat nimic.

Dimpotrivă, Alexandru a dăruit o cetate unui ostaș sărac care i-a cerut o mică milostenie. A rămas uimit acel sărac de un dar așa de mare și a spus: este mult pentru un ostaș. Da, i-a răspuns mărinimosul împărat, dar aceasta nu e mult pentru un Alexandru.

Țin de rău pe Antigon, că nu i-a dat filosofului măcar doi dinari; dar nu laud pe Alexandru, pentru că a dăruit prea mult unui ostaș. Cât trebuie dat? După felul persoanei și după trebuință. Așa e drept. Doi dinari, pe care-i dăm unui cerșetor, îi ajung ca să cumpere pâinea pentru ziua aceea, dar nu ajung pentru întreținerea unui boier scăpătat sau pentru zestrea unei fete sărace. Pe cât de mare este nevoia, pe atât de mare trebuie să fie și ajutorul; și iarăși cât ne duce puterea atât să fie și milostenia noastră. Cel bogat să dea mult, cel sărac puțin și veți ști că amândoi deopotrivă își iau plata lor…”

III. Dă cum trebuie!

Mai întâi cu față veselă și cu inimă bună, nu silit și cu părere de rău, căci pe dătătorul de bună voie îl iubește Dumnezeu (II Cor. IX, 7), știut fiind faptul că sub haina celui sărac se ascunde Dumnezeu, săracul este cel ce întinde mâna, dar Dumnezeu este cel ce primește darul (zice Sf. Ioan Gură de Aur).

Apoi cu mâna deschisă, adică din belșug. Când faci milostenie, spune Domnul Hristos, să nu știe stânga ce face dreapta ta  (Matei VI, 3). Adică milostenia să fie făcută pe ascuns, ca și când o mână nu știe ce face cealaltă. Dar aceste cuvinte ar putea avea și un alt înțeles, anume acela că atunci când dă o mână, cealaltă nu trebuie să știe nimic, ca să dea și ea, să dea amândouă, adică din belșug.

IV. Dă când trebuie!

Adică acum cât ești în viață și să nu aștepți ceasul morții. Atunci ești milostiv de nevoie; fă binele ca să fie binele făcut cu bună voie și să ai plată desăvârșită. Bună este milostenia, spune dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, și în ceasul morții, dar mai bună este în timpul vieții.

Am făcut această introducere pentru a pune în context proiectul social-filantropic, desfășurat cu binecuvântarea și sprijinul Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, pe parcursul anilor 2016 și 2017. Scopul acestui demers a fost acela de a oferi un adăpost decent și, totodată, demnitatea de a avea un cămin unei familii cu opt copii, din satul Budești (Teiș), comuna Cotești, județul Vrancea, care a locuit până acum într-o școală dezafectată. Efortul comun, coordonat de Protoieria Focșani II, a presupus:

– firescul ascultării și al colaborării între unitățile administrativ-bisericești (mulțumiri Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, părintelui Vuță Ionuț-Cristian – consilier eparhial la Sectorul Social-filantropic și misionar, și personalului cancelariei Protoieriei Focșani II);

– valorificarea prieteniilor legate în anii de școală (mulțumiri părintelui Bratu Mihăiță – paroh al Parohiei Ortodoxe Române „Nașterea Domnului” – Stuttgart, și domnului Doru Simiz – administrator al S.C. Pandora Prod S.R.L.);

– consolidarea solidarității preoțești (mulțumiri Pr. Vrânceanu Ionel – Capela militară „Sf. Proroc Ilie Tesviteanul” din Focșani, Pr. Ionică Valentin – Parohia Slobozia Bradului, Pr. Gârneață Lucian – Parohia Jiliște, Pr. Roșcan Valeriu Iulian – Parohia Dragosloveni, Pr. Cazacu Aurel-Dan – Parohia Bonțești, Pr. Dănilă Ion – Parohia Oreavu, Pr. Panaitescu Sorin – Parohia Cotești, Pr. Rotaru Petruș – Parohia Palanca, Pr. Bordea Ovidiu – Parohia Goleștii de Sus, Pr. Grosu Costel – Parohia Popești I);

– întărirea legăturii cu românii plecați peste hotarele țării, dar care își îndreaptă gândul și la nevoile celor de acasă (mulțumiri comunității de români din cadrul Parohiei Ortodoxe Române „Nașterea Domnului” – Stuttgart);

– evidențierea încă o dată a vredniciei și smereniei bunilor creștini din parohiile noastre (mulțumiri, recunoștință și binecuvântare).

La sfârșitul celor doi ani, familia Postolache este proprietara unei suprafețe de teren de 800 m2 (meritul aparține colaboratorilor părintelui Vrânceanu Ionel) și a unei case în suprafață de 170 m2, realizată în proporție de 80%, în care sunt funcționale trei camere și o bucătărie.

Cei doi ani alocați desfășurării acestui proiect au însemnat pentru noi acumularea unei experiențe ce ne va fi folositoare, dar și o mai bună cunoaștere a celor implicați. S-au confirmat cunoscutele paradoxuri ale filantropiei: cei ce au mai puțin, confruntându-se ei înșiși cu lipsuri, sunt dispuși în mai mare măsură să ofere și altora, iar cei ce sunt mai departe, necunoscându-i pe cei cărora le oferă ajutorul, dăruiesc cu mai multă deschidere decât cei aflați în imediata lor apropiere.

Mai greu decât să găsești resursele materiale pentru a face un lucru bun este să îndepărtezi ispita gândului că gestul de a oferi nu va fi întotdeauna bine înțeles. După minunea înmulțirii pâinilor, în urma căreia s-a săturat o mulțime de oameni, Mântuitorul avea să fie din nou căutat în ziua următoare. Văzându-i, le adresează următoarele cuvinte: „Mă căutați nu pentru că ați văzut minuni, ci pentru că ați mâncat din pâini și v-ați săturat!” (Ioan 6, 26). Dacă s-a realizat doar împlinirea unei trebuințe materiale și s-a pierdut din vedere minunea prezenței și a ajutorului lui Dumnezeu, am rămas cu ambalajul și am ratat ocazia de a folosi conținutul: bucuria de a fi laolaltă aici și nădejdea de a ne regăsi, tot așa, în Împărăția cerurilor.

Vineri, 15 decembrie 2017, familia Postolache s-a mutat în casă nouă. Chiar dacă Protoieria Focșani II, în anul următor, va începe un alt proiect social-filantropic, legătura spirituală și sprijinul material, pe măsura posibilităților, vor continua. Vom pomeni cu drag în rugăciunile noastre numele membrilor acestei familii: Sorin, Sabina, Andreea, Eduard Cosmin, Marian Auraș, Daniel, Mihăiță, Irina Mihaela și Luminița, având convingerea că și ei se vor ruga pentru iertarea greșelilor și mântuirea sufletelor celor care le-au oferit ajutorul.

Pr. Oscar Frunză

Protoiereu al Protoieriei Focșani II