Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din satul Chiţcani, comuna Moviliţa, judeţul Vrancea, a fost sfinţită duminică, 6 octombrie 2013. Slujba de târnosire şi Sfânta Liturghie au fost oficiate de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei.

După ce a trecut printr-un amplu proces de consolidare şi restaurare, lăcaşul de cult a fost uns cu Sfântul şi Marele Mir, stropit cu apă sfinţită, iar Sfânta Masă a fost împodobită aşa cum cer rânduielile liturgice.

La slujbe au participat credincioşi din localitate şi din împrejurimi, autorităţi, care au avut posibilitatea să intre în Sfântul Altar şi să se închine.

Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Chiţcani este monument istoric şi reprezintă un frumos lăcaş de cult dăltuit în lemn de mâna meşterilor populari la sfârşitul secolului al XV-lea.