Biserica Parohiei buzoiene „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ a îmbrăcat, duminică, 29 iunie 2014, haine de sărbătoare. Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a oficiat, în ziua hramului, slujba de sfinţire a picturii lăcaşului de cult şi a binecuvântat lucrările executate la exterior. În continuare, ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Cu acest prilej, a fost hirotonit în treapta de preot diaconul Valentin Ionică, pe seama Parohiei Slobozia Bradului, Protopopiatul Focşani II.

După încheierea Sfintei Liturghii, s-a oficiat un parastas pentru ctitorii şi binefăcătorii lăcaşului de rugăciune trecuţi la Domnul.

La sărbătoarea hramului au participat credincioşi din întreg municipiul, având în vedere că această biserică este singura din Buzău care-i are ocrotitori pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.

Parohia „Sfinţii Apostoli“ din Buzău a fost înfiinţată în 2001, biserica fiind ridicată în perioada 2003-2009. Pictura a fost realizată între anii 2011-2012.