Lumina Învierii –
cununa muceniciei şi temeiul mântuirii

C I P R I A N

prin harul lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei, iubitului nostru cler şi popor dreptcredincios: har, pace, bucurie şi ajutor de la Dumnezeu, iar de la noi, arhiereşti binecuvântări şi creştineasca salutare

Hristos a înviat!

„Acum, toate sau umplut de lumină: şi cerul, şi pământul, şi cele de dedesubt. Deci, să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos, întru Care Sa întărit“ 1.

Preacucernici şi Preacuvioşi Părinţi,

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

An de an, în minunatul anotimp al primăverii, când toate renasc la viaţă, sărbătorim evenimentul extraordinar, care, timp de aproape două milenii, a marcat, profund şi definitiv, întreaga istorie a omenirii: Învierea Domnului, denumită, în cărţile noastre de slujbă, „aleasă şi sfântă zi […], praznic al praznicelor şi sărbătoare a sărbătorilor“2, tocmai datorită importanţei sale şi rolului determinant în actul mântuirii oamenilor.

Pe bună dreptate, un Sfânt Părinte, meditând la schimbarea de atitudine a oricărui creştin în perioada pascală, mărturisea: „Ce mare strălucire luminează astăzi lumea şi împodobeşte astfel Biserica? Ce sa întâmplat de neam schimbat starea? Ieri eram posomorâţi şi întristaţi, iar astăzi în lumină şi bucurie suntem; ieri în durere, şi astăzi în veselie; ieri în suspine, şi astăzi în cântări de laudă. Care este pricina ce nea adus această lumină şi bucurie? Hristos a înviat din morţi […]“ 3.

Astăzi, prin Învierea Domnului, locul întristării din inimile noastre l-a luat bucuria cea duhovnicească; în locul întunericului, s-a sălăşluit lumina; în locul răutăţii şi al păcatelor de tot felul, au sosit iubirea şi puterea lui Dumnezeu. Dacă, în Săptămâna Sfintelor Pătimiri, ne-au cuprins întristarea pentru păcate, durerea pentru chinurile îndurate de către Mântuitorul Hristos şi teama de moarte, acum, ne bucurăm împreună cu toată făptura cea văzută şi cea nevăzută. Prin Jertfa Domnului de pe Sfânta Cruce, păcatul a fost şters, iar prin Înviere, moartea a fost nimicită: „Unde îţi este, moarte, boldul? Unde îţi este, iadule, biruinţa? Înviata Hristos şi tu ai fost nimicit. SculatuSa Hristos şi au căzut diavolii. Înviata Hristos şi se bucură îngerii. Înviata Hristos şi viaţa stăpâneşte. Înviata Hristos şi niciun mort nu este în groapă; că Hristos, sculânduSe din morţi, începătură[a învierii] celor adormiţi Sa făcut […]4.

Vestea Învierii lui Hristos umple cerul şi pământul de lumină dumnezeiască şi străbate veacurile, determinându-ne să cântăm imnul de biruinţă: „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le“. Iar aceasta, pentru că Învierea lui Hristos nu este doar un adevăr istoric dovedit prin mărturia femeilor mironosiţe şi a Sfinţilor Apostoli, ci şi piatra de temelie a credinţei noastre în existenţa vieţii veşnice. În acest sens, Apostolul neamurilor spunea: „Dacă Hristos na înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră“ (I Corinteni 15, 14). Certitudinea Învierii lui Hristos este, aşadar, garanţia învierii noastre, după cuvântul Mântuitorului: „Aceasta este voia Tatălui Meu, ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi(Ioan 6, 40).

Dreptslăvitori creştini,

De Sfintele Paşti, în întunericul adânc al nopţii, doar candela cu Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim mai arde pe Sfânta Masă din Altar. Urmează să înceapă slujba Învierii, care este precedată de această emoţionantă şi caldă chemare: „Veniţi de primiţi lumină!“. Atunci, fiecare dintre cei prezenţi în sfânta biserică se apropie, cu credinţă şi evlavie, să ia lumină de la lumânarea aprinsă a arhiereului sau a preotului. Deodată, întunericul nopţii este străpuns de lumină, iar sfântul lăcaş şi chipurile credincioşilor devin strălucitoare şi învăluite de o nespusă bucurie; cerul şi pământul, îngerii şi natura întreagă sunt inundate de lumină.

Aprinderea lumânărilor nu reprezintă doar un ritual sec sau o necesitate de ordin material; nu este ceva conjunctural, în sensul că ai trebuinţă de lumină ca să te poţi orienta în întunericul nopţii. Chemarea la lumină din noaptea de Înviere, precum şi aprinderea lumânărilor de la făclia din Sfântul Altar au o semnificaţie duhovnicească profundă: ele reprezintă legătura noastră cu Hristos Cel înviat şi mărturisirea credinţei de a trăi, permanent – în mod liber, conştient şi responsabil –, în lumina învăţăturilor Sale, pentru că a zis Domnul: „Eu sunt Lumina lumii; cel care Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii“ (Ioan 8, 12). Prin Naştere, propovăduire şi Înviere, Mântuitorul Hristos a fost şi rămâne Lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul, care vine în lume“ (Ioan 1, 9). De aceea, cărţile noastre de slujbă, prin cântările specifice perioadei pascale, ne arată că Învierea lui Hristos luminează întregul neam omenesc: „Cu Crucea Ta ai şters blestemul pomului, cu îngroparea Ta ai omorât stăpânirea morţii şi cu Învierea Ta ai luminat neamul omenesc5.

Părintele Dumitru Stăniloae ne spune că „Hristos, ca noul Adam, a adus umanităţii lumina Învierii prin supremul act de iubire al Crucii şi tot nouă ne-o pregăteşte pentru viaţa fericită a învierii în comuniune cu El, viaţa prin primirea Duhului Său Cel Sfânt, de viaţă Făcător. […] Moartea Lui ca jertfă este astfel un mod prin care materia trupului a devenit transparentă pentru lumina nemuririi […] cu care este unit în aceeaşi Persoană. Lumina din Trupul înviat al lui Hristos şi din trupul nostru ce va învia, ca şi cea arătată din Trupul Lui pe Tabor şi cea mai redusă, care luminează faţa celor curaţi şi buni – nu poate fi o lumină de caracter fizic, deşi se face transparentă şi prin trup. Pentru înţelegerea acestei lumini trebuie să pornim de la lumina ce se face arătată pe faţa omului bun, sau ca cerc de lumină ce înconjoară capul sfinţilor“ 6.

„Închinare de seară aducem Ţie, Luminii celei neînserate, Care, la sfârşitul veacurilor, ca întro oglindă, prin Trup, ai strălucit lumii; şi până la iad Teai pogorât, întunericul cel de acolo lai stricat şi lumina Învierii ai arătato neamurilor, Dătătorule de lumină, Doamne, slavă Ţie!“ 7, glăsuieşte una dintre minunatele cântări ale Penticostarului.

Iubiţi fii sufleteşti,

Viaţa creştină înseamnă comuniune cu Domnul nostru Iisus Hristos, Izvorul Vieţii şi al Luminii, Care ne îndeamnă şi ne ajută să dobândim starea de sfinţenie sau desăvârşirea; această comuniune, pierdută cândva de protopărinţii noştri Adam şi Eva, am redobândit-o prin Jertfa mântuitoare a Domnului şi prin Învierea Sa cea de a treia zi. Evreii Vechiului Testament, deşi recunoşteau lui Dumnezeu însuşirea de a fi lumină – „că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină(Psalmul 35, 9); „sa însemnat peste noi lumina feţei Tale, Doamne!“ (Psalmul 4, 6) –, totuşi, din cauza păcatului strămoşesc moştenit de toţi oamenii, nu-L puteau cunoaşte şi înţelege deplin pe Atotţiitorul. Călăuziţi în chip minunat de Dumnezeu prin pustie, Îl vedeau, „ziua, în stâlp de nor, arătândule calea, iar noaptea, în stâlp de foc, luminândule, ca să poată merge şi ziua şi noaptea“ (Ieşirea 13, 21). Norul care ascunde şi focul care mijloceşte apariţia luminii arată cunoaşterea parţială şi indirectă a lui Dumnezeu, din pricina existenţei păcatului în firea umană, căci nu pot sta laolaltă întunericul şi lumina.

Spre deosebire de aceasta, pe Muntele Taborului, Mântuitorul Hristos, prin minunea Schimbării Sale la Faţă, Şi-a descoperit slava dumnezeiască, umplându-i pe cei trei Apostoli – Petru, Iacob şi Ioan – de lumina cea necreată a dumnezeirii, tocmai pentru a-i întări în credinţă şi răbdare pe parcursul Sfintelor Sale Pătimiri, ca, apoi, să înţeleagă corect slăvita Sa Înviere şi, mai ales, învăţătura Sa cea sfântă, în lumina Învierii.

Cunoaşterea şi înţelegerea luminii dumnezeieşti sunt, aşadar, posibile chiar din această viaţă, dar numai pentru aceia care şi-au curăţit sufletele de întunericul păcatului, învrednicindu-se de darul vederii duhovniceşti. Căci măsura sfinţeniei este dată de capacitatea omului de a se împărtăşi de energiile divine necreate, pe care le primeşte în funcţie de curăţirea sa lăuntrică, de trăirea întru Hristos.

Fraţi creştini,

Nimic dintre cele ce se petrec în viaţa şi în lumea aceasta nu este opera hazardului, ci toate se fac din voia cea sfântă şi cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Raţiunea de a fi creştin îşi trage seva din însăşi Lumina Învierii lui Hristos, nădejdea bucuriei şi a mântuirii noastre. La Liturghia Darurilor înainte Sfinţite, în Postul Mare – care este o perioadă de mucenicie în plan spiritual –, preotul le aminteşte credincioşilor că „lumina lui Hristos luminează tuturor“, ceea ce înseamnă că, pentru a atinge ţelul călătoriei noastre duhovniceşti, adică întâlnirea cu Hristos Cel răstignit şi înviat, trebuie să ne înarmăm cu multă răbdare şi curaj, fiind încredinţaţi că, împreună cu noi, călătoreşte Însuşi Dumnezeu, după cum şi cântăm la slujba Pavecerniţei Mari: „Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi, neamuri, şi vă plecaţi, căci cu noi este Dumnezeu“ (Isaia 8, 9) 8.

Creştini din toate timpurile şi din toate locurile au dat mărturie, prin viaţa şi faptele lor, despre nepreţuita valoare a învăţăturilor dumnezeieşti, despre folosul pentru mântuire al Sfintelor Pătimiri ale Domnului şi despre Învierea lui Hristos, ca izvor de lumină şi cunună a muceniciei. Învierea este temeiul care a făcut, din pescari, Apostoli şi, din păgâni, mucenici, a însufleţit şi împodobit cu virtutea răbdării pe sfinţii Bisericii, determinându-i să sufere chinuri şi moarte pentru Hristos. Viaţa sfinţilor, fiind încununată cuLumina Sfintei Învieri, „este mărturia puterii sfinţitoare a Domnului nostru Iisus Hristos asupra umanului şi a umanităţii, prin lucrarea harului dumnezeiesc. Existenţa sfinţilor demonstrează că sfinţenia dumnezeiască nu sa întrupat pentru a rămâne obiect al adorării, ci pentru a fructifica moral omenirea, rodind sfinţi“ 9.

Dintru începuturi, pământul nostru românesc a fost binecuvântat de Dumnezeu cu mulţime de sfinţi, care au primit cununa muceniciei, din dragoste pentru Hristos, Biserică şi Neam. Între aceştia, cel mai convingător exemplu de jertfelnicie ne este dat de Sfinţii Martiri Brâncoveni, de la a căror moarte trupească – însemnând naştere întru Împărăţia lui Dumnezeu, spre viaţa cea veşnică şi adevărată – se împlinesc, în această vară, trei sute de ani.

Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu a avut un rol remarcabil în istoria şi cultura poporului român, manifestând o grijă sporită faţă de Biserica Ortodoxă, concretizată în ctitorirea multor lăcaşuri de cult şi tipărirea a numeroase cărţi de slujbă, precum şi în daniile pe care le-a făcut unor aşezăminte monahale din ţară şi de dincolo de hotare.

Eparhia noastră s-a bucurat de o atenţie deosebită din partea marelui domnitor, care a ctitorit, aici, câteva biserici, a rezidit palatul arhiepiscopal din Buzău şi a sprijinit înfiinţarea tipografiei de la Episcopie, unde s-a tipărit, în 1691, pentru prima dată în limba română, Pravoslavnica Mărturisire a Sfântului Mitropolit Petru Movilă.

Mucenicia sa, a celor patru fii şi a sfetnicului Ianache Văcărescu au uimit şi emoţionat lumea întreagă, iar pentru noi constituie exemplu de mărturisire a dreptei credinţe, de slujire şi iubire faţă de Neam, dar şi argument puternic pentru cinstirea lor, prin popasuri duhovniceşti de aducere-aminte. Rămâne pilduitor îndemnul pe care voievodul martir l-a făcut copiilor săi, înainte de moarte: „Fiii mei, fiţi curajoşi! Am pierdut tot ce am avut în această lume. Să nu ne pierdem sufletele! Staţi tari, bărbăteşte, dragii mei, şi nu băgaţi seamă la moarte. Priviţi la Hristos, Mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi şi cu ce moarte de ocară a murit! Credeţi tare în aceasta şi nu vă mişcaţi din credinţa pravoslavnică, pentru viaţa şi lumea aceasta!“ 10.

În acest context, pe tot parcursul anului 2014, în Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, vor avea loc ample manifestări religios-culturale închinate Sfinţilor Martiri Brâncoveni; vor fi aduse, spre închinare şi cinstire, sfintele sale moaşte şi icoana voievodului mucenic; se vor tipări cărţi, prin care dorim a evidenţia contribuţia substanţială a Sfântului Constantin Brâncoveanu la dezvoltarea culturii şi spiritualităţii poporului român, precum şi a artei creştine, prin ctitoriile sale din această parte de ţară.

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Ce înseamnă mucenicia, astăzi? Pentru creştinii din anumite ţări asiatice, precum Siria, aceasta înseamnă jertfirea vieţii la propriu, asemenea martirilor din primele secole creştine, ca urmare a refuzului de a-şi trăda credinţa strămoşească – realităţi de ultimă oră, care îngrozesc şi îngrijorează întreaga lume civilizată. Pentru noi, cei care, din mila lui Dumnezeu, nu ne confruntăm cu persecuţii anticreştine deschise şi directe, mucenicia presupune o permanentă luptă cu duhurile răutăţii, în aşa-numitul război nevăzut, care durează toată viaţa omului şi din care putem ieşi biruitori doar dacă ne punem nădejdea în Dumnezeu şi acceptăm cooperarea cu El, în dobândirea mântuirii. Pentru aceasta, însă, trebuie să rămânem statornici în dreapta credinţă, trecând peste valul secularizării şi mărăcinişul falselor învăţături. Să ne îmbrăcăm cu armele luminii şi să facem din viaţa noastră izvor de lumină pentru semeni. Să ne jertfim pentru aproapele nostru necăjit şi întristat, chiar dacă şi noi suntem săraci şi copleşiţi de suferinţă!

Într-o lume întinată de întunericul păcatului, să ne stră-duim a păstra curată lumina Învierii lui Hristos. Să ne amintim că, în ceasul în care Domnul Şi-a dat duhul pe Cruce,„întuneric sa făcut peste tot pământul“ (Luca 23, 44), ceea ce înseamnă că, fără Hristos şi învăţătura Sa, lumea este întuneric şi necunoştinţă. Înviind, însă, din morţi, Hristos a adus lumii pace, bucurie şi certitudinea vieţii veşnice. De aceea, dacă ne vom afla vreodată în situaţia dramatică de a ne apăra identitatea creştină cu preţul vieţii, să nu ezităm a o jertfi pe altarul credinţei şi al nădejdii în înviere. Este calea sigură prin care ne vom încununa, asemenea martirilor Brâncoveni, cu nimbul de lumină al sfinţeniei.

Să murim, aşadar, păcatului şi să viem întru Hristos, Care este Calea, Adevărul şi Viaţa (Ioan 14, 6), căci spre El ne călăuzeşte Sfânta Lumină a Învierii ce izvorăşte, an de an, din mormântul cel de viaţă dătător de la Ierusalim. Spre o asemenea abordare creştină ne îndeamnă şi Sfântul Vasile cel Mare, când zice: „Să murim, dar, ca să trăim! Să omorâm cugetul trupului, ca să renască în noi puternic cugetul Duhului, prin care iau naştere viaţa şi pacea. Să ne îngropăm cu Hristos, Care a murit pentru noi, ca să şi înviem împreună cu Cel ce nea adus învierea“11. Ca să beneficiem de Înviere şi de viaţa cea de apoi, trebuie ca, aici, mai întâi, să înviem din moartea cea sufletească; să devenim, din robi ai păcatului, fii ai luminii, să răbdăm necazurile şi încercările şi să ne identificăm cu Domnul Hristos în aşa măsură încât să putem spune, împreună cu Sfântul Apostol Pavel: „Mam răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa mea de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care ma iubit şi Sa dat pe Sine Însuşi pentru mine“ (Galateni 2, 20).

Fie ca Lumina Sfintei Învieri să vă umple de pace şi bucurie, iar Hristos-Domnul, Care a murit şi înviat pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, să înrădăcineze în sufletele tuturor dreapta credinţă, să aducă în fiecare casă belşugul şi fapta de milostenie, dragostea şi preţuirea între părinţi şi copii, duhul iertării şi al iubirii între semeni!

Cu aceste părinteşti învăţături, vă îmbrăţişăm cu dragoste deplină întru Iisus-Domnul, dorindu-vă să petreceţi creştineşte Sfintele Paşti, luând parte la slujbele bisericeşti din această perioadă pascală, împărtăşindu-vă cu Trupul şi Sângele Mântuitorului şi luminându-vă duhovniceşte cu Sfânta Lumină a Învierii lui Hristos.

Hristos a înviat!

Al vostru rugător către Domnul şi de tot binele doritor,

† C i p r i a n

Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei

Note

1 Stihiră la Cântarea a IIIa a Canonului Învierii, de la slujba Utreniei din noaptea Sfintelor Paşti.

2 Irmosul Cântării a VIII-a, din Canonul Învierii.

3 Sfântul Teodor Studitul, Cuvântări duhovniceşti, Editura Episcopiei Ortodoxe Alba Iulia, 1994, p. 210.

4 Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt de învăţătură în sfânta şi luminata zi a Învierii lui Hristos, în „Penticostar“, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R. (în continuare, I.B.M. al B.O.R.), Bucureşti, 1999, p. 25.

5 Stihira a doua a Învierii (a lui Anatolie), de la slujba Vecerniei (A doua Înviere) din Duminica Sfintelor Paşti.

6 Pr. Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos – Lumina lumii şi îndumnezeitorul omului, Editura Anastasia, Bucureşti, 1993, pp. 121-122.

7 Stihira întâi a Învierii (a lui Anatolie), de la slujba Vecerniei de Joi seara, în Săptămâna Luminată.

8 Ceaslov, Editura I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1992, p. 160.

9 † Nestor, Mitropolitul Olteniei, Sfinţi români canonizaţi în anul 1992, în volumul „Canonizarea unor sfinţi români“, Editura I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1992, p. 82.

10 I. Lupaş, Mucenicia Brâncovenilor, în „Studii, conferinţe şi comunicări istorice“, vol. III, Sibiu, 1941, p. 12.

11 Sfântul Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, în colecţia „Părinţi şi Scriitori bisericeşti“, vol. 17, Editura I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1986, p. 34.