Joi, 21 decembrie 2017, la Catedrala Arhiepiscopală „Înălţarea Domnului” din Buzău, s-a desfășurat tradiţionala serbare de Crăciun a Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul”. Ca în fiecare an, elevii seminariști, îndrumați de profesorii lor, au pregătit un frumos program de colinde și poezii religioase.

La eveniment au participat Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, Pr. Prof. Gheorghe Sava-Popa – directorul Seminarului buzoian, consilieri eparhiali și cadre didactice.

În prima parte a manifestării, copiii de la Grădiniţa „Căsuţa Piticilor” din Buzău, care funcţionează ca structură a Seminarului, au cântat melodii specifice Crăciunului şi au recitat poezii, spre bucuria părinților și a tuturor celor prezenţi. Cei mici au fost răsplătiți cu aplauze de publicul spectator și au primit daruri din partea lui Moș Crăciun.

După acest moment, Corul Bizantin al școlii, condus de Arhid. Prof. Constantin-Iustin Stoica, a interpretat Troparul și Condacul Nașterii Domnului, precum și colindul popular Plecat-or, plecat-or.

Programul s-a încheiat cu un concert de colinde, susținut de Corul „Credo in Deo” al instituţiei de învăţământ teologic, sub îndrumarea Arhid. Prof. Gianin-Cristian Oprea. Repertoriul a cuprins lucrări scrise de Vasile Popovici, Pr. Nicu Moldoveanu, Marin Trache, Gabriel Popescu, Pr. Ion Popescu-Runcu și Eugen-Dan Drăgoi.

În cadrul concertului, elevi din diferite clase, pregătiți de doamna profesoară Nicoleta Moraru, au recitat o serie de poezii religioase.