Mănăstirea buzoiană Răteşti a găzduit vinerea aceasta sinaxa stareţilor şi stareţelor din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. Întâlnirea dintre reprezentanţii mănăstirilor şi schiturilor a fost prezidată de chiriarhul locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian.

În cuvântul inaugural, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre rigoarea şi exigenţele vieţii monahale. De asemenea, s-au discutat problemele de ordin duhovnicesc, administrativ, liturgic, cultural şi disciplinar.

“Scopul retragerii cuiva într-o mănăstire sau într-un schit este acela de a trăi o viaţă de comuniune permanentă, în primul rând cu Dumnezeu, cu sfinţii. Deşi se numesc monahi (cuv. “monahos” înseamnă singur), aceştia nu trăiesc singuri. Ei sunt singuri în chilie, dar prin rugăciune sunt permanent într-o comuniune cu Dumnezeu şi apoi în comuniune cu cei din jur, cu cei care constituie noua lor familie, cu cei pe care i-au părăsit în lume, dar pe care îi poartă în rugăciune în permanenţă. Un monah care nu se roagă şi care nu face ascultare de chiriarh, de stareţ, de duhovnic, acela nu se poate numi călugăr”, a precizat Înaltpreasfinţia Sa.

Lucrările sinaxei au fost precedate de oficierea Sfintei Liturghii şi s-au desfăşurat în biserica mare a mănăstirii Răteşti.