Noul sediu al Bibliotecii eparhiale „Ghenadie Episcopul“ din Buzău a fost inaugurat, joi, 29 mai 2014. Slujba de binecuvântare a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Ioil, Mitropolit de Edessa, şi Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii. Au mai participat consilieri şi alţi ostenitori de la Centrul Eparhial.

„A fost nevoie de o intervenţie serioasă în ceea ce priveşte lucrările de renovare şi, mai ales, executarea unor dulapuri speciale, destinte păstrării cărţilor în bune condiţii, precum şi a acestor mese cu scaune, unde cei ce vor veni, ca să cerceteze o carte, vor avea posibilitatea să stea şi să o răsfoiască în tihnă. De asemenea, în această sală pot avea loc evenimente culturale, lansări de cărţi, cuvântări pe care să le rostească diferite personalităţi ale urbei buzoiene, şi nu numai, cu prilejul unor sărbători sau momente importante din viaţa noastră. Tot aici se vor ţine şi şedinţele Permanenţei Consiliului Eparhial“, a mărturisit Chiriarhul Buzăului şi Vrancei.

Biblioteca arhiepiscopală „Ghenadie Episcopul“, pe care, în anul 1843, a cercetat-o marele istoric şi revoluţionar Nicolae Bălcescu, numără peste 11.000 de volume. Este găzduită de clădirea fostului Muzeu bisericesc – la intrarea în incinta Centrului Eparhial, prima construcţie pe partea dreaptă. Sediul alocat bibliotecii a trecut printr-un amplu proces de restaurare şi înfrumuseţare, atât la interior, cât şi la exterior, în perioada 2013-2014.