Zi de sărbătoare în Parohia buzoiană Potoceni

În Duminica dinaintea Naşterii Domnului, 20 decembrie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, s-a aflat în mijlocul credincioşilor Parohiei Potoceni din comuna buzoiană Mărăcineni. Împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva“. În cadrul slujbei, Înaltpreasfinţia Sa l-a hirotonit în treapta de diacon pe tânărul teolog Ionuţ-Cristian Vuţă, inspector eparhial la Sectorul Social-filantropic şi misionar. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul“.

„În această duminică, ne-am îndreptat cu mintea şi spre Sfinţii Părinţi după trup ai Mântuitorului Hristos, înţelegându-i nu doar pe Sfânta Fecioară Maria şi pe bătrânul Iosif – cel ce a fost doar un protector legal, nicidecum tată natural –, ci pe toţi strămoşii care au îndeplinit un rol important în decursul istoriei pentru păstrarea făgăduinţei lui Dumnezeu referitoare la venirea lui Mesia, Izbăvitorul sau Mântuitorul lumii. Sfântul Evanghelist Matei încheie fragmentul evanghelic de astăzi cu relatarea foarte succintă a modului în care s-a petrecut Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos din Sfânta Fecioară Maria, ea însăşi venită pe lume ca rod al rugăciunilor stăruitoare săvârşite de bătrânii părinţi Ioachim şi Ana. Maica Domnului şi-a sfinţit viaţa şi s-a umplut de har încă din vremea când a trăit la Templul din Ierusalim, iar în momentul în care a fost vizitată de către Sfântul Arhanghel Gavriil – cu toate că era contrariată de mesajul divin – a avut înţelepciunea şi voinţa de a se supune lui Dumnezeu şi de a accepta planul pe care Părintele ceresc l-a făcut cu privire la mântuirea oamenilor“, a precizat Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian.

Construit în anul 1895, locaşul de cult a fost renovat în mai multe rânduri, ţinând cont că în a doua jumătate a secolului al XX-lea a suferit stricăciuni provocate de un incendiu. În prezent, sub coordonarea preotului paroh, Costin-Teofil Popa-Mereu, aici se desfăşoară o serie de lucrări administrativ-gospodăreşti, cu scopul de a îmbogăţi şi înfrumuseţa complexul parohial.

Pentru întreaga activitate depusă în cei 20 de ani de slujire la această parohie, fostul preot paroh, Marian Sava, a fost hirotesit iconom stavrofor.

Preotul pensionar Constantin Popa, îmbisericit pe seama Parohiei Potoceni, a primit o diplomă de vrednicie şi o icoană cu Maica Domnului, în semn de apreciere şi mulţumire pentru lucrarea sa preoţească.