Seria de conferințe organizate de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul, sub genericul Ortodoxie și leadership, a continuat, sâmbătă seară, 9 aprilie 2016, la Ateneul Popular Maior Gheorghe Pastia din Focșani, prin întâlnirea tinerilor vrânceni cu binecunoscutul diplomat, autor, antropolog religios și teolog român, Teodor Baconschi. La eveniment a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.

În cadrul conferinței intitulate Cine este aproapele meu?, Teodor Baconschi a abordat viziunea creștină asupra relațiilor interumane, interetnice și interreligioase, în contextul ultimelor evenimente petrecute la nivel național și european. Acesta a precizat că oamenii și-au pus dintotdeauna întrebări de genul: Cine este celălalt? Cine sunt eu în raport cu celălalt? Cum îl definesc pe acest „altul“? Pot exista fără el?, fără să ajungă, neapărat, la o concluzie irevocabilă.

„Noi suntem cu toții prinși în marea dinamică istorică a civilizației creștine. Atunci când spunem aproapele meu, ne gândim automat la aproapele, așa cum se configurează în Noul Testament. Spre exemplu, în Parabola Samarinenului milostiv este un cadru de pedagogie divină, alegorică, imediat apropiat de urechea noastră creștinească. Ne aducem aminte de acei leviți încrezuți și egoiști, care trec pe marginea drumului și rămân nepăsători în fața unui semen de-al lor rănit, căruia nu-i acordă asistență și îl lasă acolo. La un moment dat, vine și un samarinean – această minoritate disprețuită de poporul ales – care se dovedește superior moral leviților, pentru că se oprește și îl îngrijește pe acel semen de-al lui în suferință, rănit. Aceasta evidențiază faptul că devii alesul lui Dumnezeu prin opțiunile și acțiunile tale morale, nu neapărat printr-o elecțiune de ordin etnic. Or, această viziune, conform căreia aproapele meu este orice om care are nevoie de mine, a căutat să contrazică acel conflict fratricid între Cain și Abel, primii descendenți ai protopărinților noștri, Adam și Eva. Cu toate acestea, complexul lui Cain, adică pulsiunea fratricidă care ne stăpânește, arată că suntem una dintre speciile cele mai tragic dominate de ceea ce se numește violența intraspecifică, de răul pe care suntem în stare să ni-l facem unii altora, până la suprimarea celuilalt, până la asasinat, până la genocid“, a afirmat Teodor Baconschi.

La finalul întâlnirii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a mulțumit domnului Baconschi pentru prezența la Focșani și a accentuat că „aproapele nu este numai cel din neamul tău și de o credință cu tine, ci este și cel de o altă credință și de o altă etnie. Este important să redescoperim în adâncul sufletului nostru acel ceva prețios, extraordinar, pe care Mântuitorul Hristos ni l-a dăruit și ne îndeamnă să-l scoatem la suprafață, să ne vindecăm de filavtie, de iubirea trupească de sine, să arătăm smerenie și ascultare față de Dumnezeu și față de Biserică. Dacă vom pune întotdeauna accentul numai pe voia noastră, atunci ne îndepărtăm de Părintele ceresc, de la Care vin «toată darea cea bună și tot darul desăvârșit». Tinerii se află, astăzi, în pericolul confuziei, al izolării, al comunicării virtuale impersonale doar pe internet și nu mai știu să privească omul față în față. În limba greacă, «prosopon» înseamnă să se privească oamenii față către față și să dialogheze prin cuvântul rostit. Aceasta este comunicarea, care asigură comuniunea, întrucât ambele se intercondiționează reciproc. Să aveți curajul să vă priviți unii pe alții în față, să vă mărturisiți sentimentele, respectul, iubirea unii față de alții, iar atunci când greșiți, să vă cereți iertare. Numai așa se poate realiza o coeziune, o armonie, într-o anumită comunitate, în familie, la școală, între elevi și împreună cu profesorii“, a menționat Înaltpreasfinția Sa.

Teodor Baconschi s-a născut în 1963, la București. După un doctorat în antropologie religioasă și istorie comparată a religiilor la Universitatea Paris-Sorbonne (Paris IV, 1995), a urmat studii post-doctorale la New Europe College (București, 1996). Între anii 2009-2012, a îndeplinit funcția de ministru de externe al României.