La Catedrala Arhiepiscopală din Buzău, praznicul Botezului Domnului a reunit luni, 6 ianuarie 2020, numeroși credincioși, care au participat la Sfânta Liturghie și la Sfințirea cea mare a apei. Slujbele religioase au fost săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de cinci preoți și trei diaconi.
În cuvântul de învățătură rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Înaltpreasfinția Sa a explicat înțelesurile duhovnicești ale sărbătorii Teofaniei.
„Praznicul de astăzi este important pentru că, prin trăirea duhovnicească a ceea ce s-a petrecut atunci, ne împărtășim cu toții de binecuvântarea Iordanului. Astăzi, firea apelor și întreaga creație se sfințesc. De aceea, frățiile voastre veniți în număr mare la această sărbătoare, ca să primiți apă sfințită, Aghiasma Mare, pe care o veți duce la casele dumneavoastră și din care veți gusta în tot timpul anului, dar îndeosebi în aceste opt zile, până la odovania praznicului. Ea capătă putere curățitoare și sfințitoare asupra sufletului și a trupului, putere vindecătoare de boli și, totodată, putere de izgonire a duhurilor rele, care ne împresoară în fiecare zi”, a subliniat Arhiepiscopul Ciprian.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala Ortodoxă Mixtă „Neagu Ionescu” a Catedralei „Înălțarea Domnului” și de o parte din membrii Corului Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei Buzăului și Vrancei.
După rugăciunea Amvonului, care se rostește spre sfârșitul Sfintei Liturghii, clericii și credincioșii au ieșit în procesiune până la aghiasmatarul din fața Catedralei, unde a fost oficiată Sfințirea cea mare a apei. Toți cei prezenți au luat Aghiasmă Mare din patru vase pregătite încă din ajunul sărbătorii. În apropierea lor a fost înălțată și o cruce de gheață, împodobită cu cetină de brad și cu icoana Botezului Domnului.