Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, Asociația Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, ce numără peste 8000 de membre, a organizat scoaterea spre binecuvântare a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Hodighitria” („Cea care arată calea”), de la Mănăstirea Dălhăuți.
Icoana a fost purtată pe toate văile din Vrancea și Buzău, din sat în sat, din oraș în oraș, de o parte și de alta a ei fiind amplasate două buchete de busuioc, prin care a fost sfințit cu aghiasmă întreg parcursul localităților traversate. În fața mașinii în care se afla înălțată icoana, drumul era deschis de o altă mașină ce purta steagul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei și steagul României, drept semn al rugăciunii pentru izbăvirea întregii țări de boala care paralizează viața socială prin starea de urgență pe care o determină.
„Pentru noi, creștinii, aceste zile sunt grele din punct de vedere sufletește, deoarece, pentru prima dată după 2000 de ani de creștinism, suntem nevoiți să stăm în afara bisericii, în afara slujbelor religioase. Acest lucru este o durere pe care o primim ca atare și care este mai greu de dus pentru noi decât riscul îmbolnăvirii pe care, de asemenea, îl conștientizăm și îl respectăm sub aspectul tuturor măsurilor impuse de legislație pentru prevenirea acestui risc. Am împărțit 470 de pachete de dezinfectanți, cloramină și spirt în toate curțile lăcașurilor de cult, tocmai pentru a asigura prevenirea răspândirii acestui virus, însă, în egală măsură, și societatea trebuie să înțeleagă faptul că libertatea religioasă nu poate fi restrânsă în totalitate, că nevoia de ajutor al lui Dumnezeu pentru oameni este astăzi mai stringentă decât oricând. De aceea, această icoană a Maicii Domnului, pentru noi, oamenii de la Curbură, este o mare mângâiere, pentru că a fost scoasă de fiecare dată când vremile au trimis câte o năpastă asupra oamenilor, iar mângâierea ei nu a întârziat să apară. Îi mulțumim din toată inima Ierarhului nostru pentru că a îngăduit și a binecuvântat această cerere a celor 8000 de membre ale Asociației Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei”, a declarat dna Ana Săcrieru – președinta Asociației.
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian a binecuvântat această purtare a icoanei pe tot cuprinsul Eparhiei, pentru a fi creștinilor mângâiere sufletească în această perioadă în care „trebuie să înmulțim rugăciunea”, așa cum Ierarhul i-a îndemnat pe credincioși de mai multe ori de la începutul declarării stării de urgență.
Traseul parcurs a reprezentat o cruce, pornind de la hotarul de nord al Eparhiei, de la granița cu județele Bacău și Vaslui, până la hotarul de sud, granița cu județele Ialomița și Prahova, și de la hotarul de est al Eparhiei, granița cu județele Brăila și Galați, până la hotarul de vest al Eparhiei, aproape de granița cu județul Covasna și, imediat lângă aceasta, cu județul Brașov.