Excomunicarea nu este o măsură punitivă, ci una pedagogică, spre îndreptare

Întrucât decizia Permanenţei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei privind excomunicarea din Biserica Ortodoxă a trei „credincioşi“ de la Parohia Sfântul Andrei din Focşani (Gavrilă Romică, Panaite Nela şi Baneş Elena Daniela) a generat dezbateri aprinse şi comentarii aberante, în spaţiul public – care trădează necunoaşterea problemelor bisericeşti, dar şi o gândire secularizată, despre rolul şi menirea Bisericii în societate – pentru corecta informare a opiniei publice şi, îndeosebi, a dreptcredincioşilor creştini din Patriarhia Română, facem următoarele precizări:

1. Sancţiunea bisericească aplicată celor trei persoane a fost una justă, întemeiată pe Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe şi prevederile Regulamentului autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, aprobat de Sfântul Sinod, în şedinţa sa de lucru din 5-6 februarie 2015 (publicat la Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2015). Ea a fost determinată de faptele extrem de grave săvârşite de cei menţionaţi mai sus, în mod repetat, pe parcursul a 8 luni de zile, prin care şi-au dovedit neascultarea faţă de autoritatea superioară bisericească şi intenţia de a produce o schismă în interiorul comunităţii de credincioşi.

2. Aceste fapte au fost următoarele: instigarea credincioşilor de a nu contribui la colecta organizată în toate bisericile din Patriarhia Română, în perioada Postului Crăciunului, când se dă citire şi Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu privire la această colectă destinată ajutorării săracilor din fiecare eparhie, în cursul următorului an calendaristic (6 dec. 2014); organizarea mai multor proteste în stradă, în faţa sediului Protoieriei Focşani I (14 septembrie şi 21 decembrie 2014; 4 ianuarie 2015); contestarea deciziilor Centrului Eparhial în chestiuni privitoare la cler; proferarea de ameninţări la adresa ierarhului, transmise pe diferite căi; tulburarea slujbelor religioase şi, îndeosebi, a Sfintei Liturghii, în toate duminicile şi sărbătorile, începând cu data de 14 septembrie 2014 şi până în prezent; defăimarea chiriarhului locului, a patriarhului României şi a celorlalţi ierarhi ai Sfântului Sinod, în paginile unei broşuri intitulate Faţa necunoscută din Parohia Sfântul Andrei, difuzată credincioşilor în interiorul locaşului de cult. Însă, cea mai gravă dintre toate, a fost ameninţarea – transmisă ierarhului, verbal şi în scris – că vor ocupa biserica Sfântul Andrei,vor arunca Antimisul chiriarhului (fără de care nici un preot nu poate sluji cele sfinte), îşi vor aduce „preotul lor“, se vor rupe de Biserica Ortodoxă şi vor preda locaşul de cult unei alte entităţi religioase (subînţelegând grupările religioase paralele necanonice), că nu vor face niciodată ascultare de episcopul locului şi că noul paroh numit de acesta, în persoana preotului Mirică Valentin, ar trebui să-şi dea demisia din preoţie, întrucât ei sunt cei ce decid soarta bisericii Sfântul Andrei din Focşani.

3. În pofida încercărilor repetate ale Centrului Eparhial de a restaura pacea în sânul comunităţii de credincioşi ai Parohiei Sfântul Andrei (care numără peste 1.000 de familii) şi a întâlnirii ierarhului cu grupul de protestatari, atât la sediul Arhiepiscopiei din Buzău, în data de 16 septembrie 2014, cât şi la biserica Sfântul Andrei, pe 11 ianuarie 2015 – când li s-a citit o rugăciune de dezlegare şi li s-a acordat iertare din partea ierarhului – persoanele menţionate mai sus, erijându-se în lideri de opinie, au manipulat şi instigat la neascultare şi răzmeriţă încă un număr de aprox. 25 de credincioşi, tulburând grav liniştea şi pacea respectivei comunităţi.

4. Deşi cele trei persoane au susţinut că, prin acţiunea lor, îl „apărau“ pe preotul Giorgică Vatră – căruia i se luase doar oficiul de paroh, nu şi dreptul de a sluji, în continuare, la Parohia Sfântul Andrei – în cele din urmă, aceştia au ajuns să nu-l mai asculte nici pe duhovnicul lor, reproşându-i că i-a trădat, prin declaraţiile sale privind ascultarea faţă de chiriarh, date în faţa inspectorului bisericesc, şi că ar fi bine să plece şi el din parohie, întrucât îşi vor aduce „propriul preot“, care să asculte de ei, nu de episcop (extras din declaraţiie preoţilor Giorgică Vatră şi Valentin Mirică, din data de 30.03.2015). Această atitudine neaşteptată şi extrem de gravă din partea fiilor săi duhovniceşti l-au determinat pe preotul Vatră să-i renege pe „credincioşii“ protestatari, într-o declaraţie adresată Centrului Eparhial, şi chiar să-şi ceară, în scris, transferul la o altă parohie, „pentru a-şi salva preoţia“ (cerere înregistrată la Cancelaria Eparhială cu nr. 1873/30.03.2015). Sperând că persoanele cu pricina vor renunţa la manifestările lor necreştineşti, chiriarhul n-a dat curs imediat cererii sale de transfer, ci a discutat-o în Permanenţa Consiliului Eparhial, abia în data de 7 mai 2015, când preotul Vatră şi-a reiterat, în faţa membrilor Permanenţei, verbal şi în scris, dorinţa de a sluji la o altă parohie şi făgăduinţa că va face ascultare de arhiereu.

5. În aceste circumstanţe, după opt luni de îndelungă-răbdare şi nenumărate încercări de aplanare a situaţiei, Permanenţa Consiliului Eparhial, ţinând seama şi de solicitările celorlalţi credincioşi ai parohiei de a se restaura pacea în comunitate, a încredinţat cazul celor 11 persoane cu atitudine schismatică Consistoriului bisericesc, pentru a fi analizat, pe baza documentelor adunate la dosar, în lumina Sfintelor Canoane şi a prevederilor regulamentare bisericeşti. Referatul Consistoriului a fost prezentat în şedinţa de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial, din data de 7 mai 2015, care, după lungi dezbateri, a aprobat propunerea de sancţionare duhovnicească a „credincioşilor“ respectivi: canonisirea (oprirea de la Sfânta Împărtăşanie) a opt persoane, pe considerentul că acestea, deşi au avut atitudini necreştineşti, au fost manipulate de liderii grupului, şiexcomunicarea persoanelor nominalizate mai sus (nu şi a familiilor lor), care au demonstrat, prin acţiunile lor, că reprezintă o reală ameninţare pentru unitatea Bisericii.

6. Fără îndoială, sancţiunea aplicată acestora din urmă este una gravă, din punct de vedere duhovnicesc, presupunând îndepărtarea lor de la comuniunea euharistică, dar şi privarea de orice altă asistenţă religioasă, din partea slujitorilor Bisericii. Gravitatea sancţiunii a fost, însă, pe măsura gravităţii situaţiei pe care cei trei au generat-o, în mod conştient şi liber, refuzând să înţeleagă faptul că, în Biserica Ortodoxă de pretutindeni, nu-şi au locul manifestări democratice de tip sindicalist. Principiul sfânt după care se conduce Biserica creştină în orice societate umană – enunţat de Mântuitorul nostru Iisus Hristos în Sfânta Evanghelie după Luca: „Cel ce vă ascultă pe voi (Apostoli, n.n.) pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine, iar cel ce se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine“ (Luca 10,16) – este cel al ascultării preoţilor şi credincioşilor, de urmaşii Sfinţilor Apostoli, adică de episcopi. Ascultarea înseamnă viaţă, iar neascultarea, moarte spirituală, adică întreruperea comuniunii cu Dumnezeu. Cine nu înţelege şi nu-şi asumă această învăţătură fundamentală şi vitală pentru viaţa Bisericii nu se poate numi creştin adevărat. Biserica nu funcţionează asemenea partidelor politice sau a asociaţiilor şi fundaţiilor de orice fel, chiar dacă ea prezintă formele de organizare ale unei instituţii omeneşti.

7. Biserica creştină se conduce, în primul rând, după legi dumnezeieşti, explicitate de Sfinţii Părinţi în Sfintele Canoane ale Sinoadelor Ecumenice, apoi pe baza Statutului privind organizarea şi funcţionarea oricărei Biserici Ortodoxe Autocefale, recunoscut şi aprobat de guvernul statului pe teritoriul căruia funcţionează, precum şi a regulamentelor bisericeşti, aprobate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe. De aceea, evaluând perspectiva sumbră a unei noi schisme în Biserica lui Hristos din ţinutul Vrancei, chiriarhul a fost nevoit să aplice o astfel de sancţiune celor rătăciţi şi neascultători, întrucât nu mai putea tolera ca starea de tulburare a Parohiei Sfântul Andrei să se prelungească sine die; a fost un act de dreptate şi faţă de ceilalţi dreptcredincioşi creştini, mult mai numeroşi decât protestatarii, suprasaturaţi de atâta tulburare, care şi-au exprimat de nenumărate ori dorinţa de a se ruga în linişte şi pace sufletească, în biserica la care şi ei au trudit.

8. Este adevărat că Regulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române îi are în vedere, în primul rând, pe clerici (preoţi şi monahi), dar prevede şi câteva sancţiuni pentru credincioşii care nu vor să mai facă ascultare de episcop sau preot şi care  tulbură, în mod evident, viaţa bisericească a credincioşilor. Cele mai importante sunt: canonisirea sau oprirea temporară de la Sfânta Împărtăşanie (art. 5, paragr. A, lit. b, pag. 19) şi excomunicarea sau excluderea din Biserica Ortodoxă (art. 5, paragr. B, lit. f, pag. 20-21), care se aplică de către episcop, în mod excepţional, la propunerea Consistoriului bisericesc, mirenilor care săvârşesc abateri foarte grave de la disciplina Bisericii.

Trebuie să reţinem că, în Biserica Ortodoxă, ca de altfel şi în Biserica Romano-Catolică, preotul şi episcopul se află, de nenumărate ori, în postura de judecători spirituali ai credincioşilor, la scaunul spovedaniei. În funcţie de gravitatea păcatelor mărturisite, penitenţii pot fi opriţi de la Sfânta Împărtăşanie de către preotul duhovnic, aplicându-se canoanele Bisericii, care nu şi-au pierdut niciodată valabilitatea. Persoanele în cauză, însă, nu au fost excomunicate sau canonisite pentru anumite păcate mărturisite în cadrul Sfintei Taine a Spovedaniei, ci pentru rănile grave produse în Trupul lui Hristos, prin faptele lor necreştineşti, săvârşite public, în detrimentul comunităţii credincioşilor din Parohia Sfântul Andrei, faţă de care episcopul are răspundere înaintea lui Dumnezeu. Atunci când păcatele sau faptele rele ale cuiva depăşesc intimitatea scaunului spovedaniei, producând sminteală, tulburare şi dezbinare în Biserică, episcopul este obligat, prin natura misiunii sale pastorale, să ia măsurile ce se impun, pentru îndreptarea lui.

9. Faptul că o asemenea sancţiune nu a mai fost pronunţată de foarte multă vreme nu constituie un titlu de laudă pentru Biserică, în sensul că aceasta s-ar fi adaptat la modernitate, ci, dimpotrivă, un semn de prea multă îngăduinţă, prin aplicarea frecventă a principiului iconomiei (pogorământului), pe fondul fenomenului secularizării, ce cuprinde tot mai multe conştiinţe umane, dar şi al libertăţii iresponsabile, exercitată de către unii semeni ai noştri, chiar în interiorul Bisericii. Măsura luată de Centrul Eparhial – Buzău, oricât de gravă ar părea, nu ţine de o anumită epocă istorică; ea este prevăzută în Sfânta Scriptură a Noului Testament (Evanghelia după Matei, cap. 18, versetele 15-17), în Sfintele Canoane ale Sinoadelor Ecumenice şi ale Sfinţilor Părinţi, precum şi în regulamentele bisericeşti.

10. S-a ajuns la o astfel de măsură extremă, întrucât cele trei persoane au dovedit cu prisosinţă că doresc cu orice preţ să înstrăineze locaşul de cult către o altă entitate religioasă necanonică, lipsind majoritatea enoriaşilor de locaşul de rugăciune, la care au contribuit şi ei. Intenţia lor, departe de a fi o simplă bănuială, a fost confirmată şi prin intervenţia telefonică a aşa-zisului mitropolit Gherasim – şeful unei grupări religioase necanonice, la care au aderat mai mulţi preoţi caterisiţi, din diferite eparhii – în cadrul emisiunii Acces Direct, difuzată la postul de televiziune Antena 1, în data de 15 mai 2015, susţinând-o pe invitata din teritoriu, Panaite Nela, cea care, timp de mai mulţi ani, „a condus“ efectiv Parohia Sfântul Andrei, sub privirile lipsite de autoritate ale fostului preot paroh. După mărturiile unor enoriaşi, nu este exclus ca această doamnă – cunoscută în tot municipiul Focşani, ca protestatară de vocaţie – să fi beneficiat şi de anumite foloase financiare de pe urma activităţilor aşa-zise sociale (mai corect spus, parastasele făcute de credincioşi, pentru pomenirea celor răposaţi), desfăşurate într-un spaţiu impropriu, de aprox. 40 mp, întrebuinţat deodată ca: pangar bisericesc, depozit de obiecte de cult şi – culmea – „cantină socială“; ori, se ştie că, pentru acreditarea unei cantine sociale este necesară respectarea mai multor condiţii de igienă, pe care această casă praznicală (cum trebuie denumită, corect) nu le îndeplinea nicidecum.

În faţa unei situaţii atât de grave, care aducea aminte de un caz similar, petrecut în comuna Rugineşti – Vrancea, în anul 2007 – când locaşul de cult a fost predat, abuziv, de către preotul paroh de atunci, Dumitru Poiană, şi un grup de „credincioşi“ răzvrătiţi, unei alte grupării religioase necanonice, condusă de fostul preot Ioan Preoteasa – s-a decis tăierea răului din rădăcină, prin aplicarea sancţiunii extreme de excomunicare şi canonisire a celor neascultători. Trebuie să spunem aici că cel mai mare pericol pentru Biserică îl constituie nu cei care o atacă din afară, fie ei şi creştini botezaţi, ci aceia care, pretinzându-se credincioşi, o subminează din interior, dezbinând-o.

11. Întrucât s-a exagerat atât de mult cu privire la efectele extraordinare ale celor două sancţiuni, facem precizarea că măsurile luate împotriva celor 11 persoane nu sunt irevocabile. Atât cei canonisiţi, cât şi cei excomunicaţi au posibilitatea să reintre în comuniune cu episcopul, preoţii şi dreptcredincioşii creştini ortodocşi, dacă vor face fapte vrednice de pocăinţă, în sensul că trebuie să renunţe la manifestările lor antibisericeşti şi să facă pocăinţă, în scris şi verbal, în faţa comunităţii pe care au tulburat-o, prin acţiunile lor. Nu ierarhul are nevoie de pocăinţa lor, întrucât acesta i-a iertat în mai multe rânduri, ci Biserica lui Hristos, care a fost rănită prin faptele lor de neascultare. Principiul iertării în Biserică presupune că, atunci când greşeşti faţă de o persoană, aceasta te poate ierta, ceea ce ierarhul de la Buzău a făcut-o deja. Dar când o persoană care se pretinde credincioasă greşeşte faţă de Biserica lui Hristos, ierarhul nu are voie să o ierte decât dacă face pocăinţă, dovedită în timp, prin fapte concrete.

12. Referitor la statutul locaşului de cult în Biserica Ortodoxă Română, subliniem faptul că, din momentul în care acesta a fost sfinţit de un ierarh canonic, locaşul de rugăciune aparţine lui Hristos, iar, din punct de vedere juridic, intră în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române (art. 181 dinStatutul pentru organizarea şi funcţionarea B.O.R.). El poate fi considerat al credincioşilor doar în măsura în care aceştia trăiesc credinţa creştină potrivit Sfintei Evanghelii a Mântuitorului Hristos, care presupune şi o anumită ordine şi disciplină bisericească. Indiferent cine este ctitorul – o persoană sau o comunitate de credincioşi – biserica aparţine tuturor celor care înţeleg să se roage în ea, împreună cu slujitorii canonici ai Bisericii lui Hristos, mărturisind dreapta credinţă nu numai cu buzele, ci şi cu fapta, după modelul sfinţilor. În Biserica Ortodoxă de aici şi de pretutindeninu există biserici private, în care ctitorul sau credincioşii consideră că ar avea dreptul să-şi impună propriile legi de organizare. Practic, prin sancţiunea extremă aplicată persoanelor amintite mai sus, Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei a pronunţat „excomunicarea privatizării Bisericii“, aşa cum a fost caracterizată decizia Centrului Eparhial, într-un articol apărut pe site-ul cotidianului Adevărul, în data de 15 mai 2015.

În concluzie, recomandăm celor interesaţi de acest subiect să se informeze mai bine cu privire la problemele bisericeşti, chiar dacă sunt profund marcaţi de un anumit tip de gândire secularizată, străină de duhul Ortodoxiei răsăritene, iar persoanele în cauză sunt îndemnate să gândească şi să trăiască, în chip autentic creştinesc, pocăindu-se sincer, pentru faptele extrem de grave săvârşite în Biserica lui Hristos. Continuarea protestelor, prezentarea eronată a situaţiei proprii şi victimizarea în spaţiul public nu constituie nicidecum semne ale dorinţei de îndreptare; dimpotrivă, demonstrează mândria unor oameni străini de duhul şi viaţa Bisericii Ortodoxe, care, în loc să conştientizeze starea duhovnicească gravă în care se află, încearcă, în mod inutil, să-şi justifice atitudinea nedemnă de calitatea de creştin, prin recurgerea la metode specifice unei societăţi secularizate, ce prezintă tot mai multe simptome de îmbolnăvire spirituală. De aceea, Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei nu va ceda în faţa presiunilor străzii sau a celor de tip mediatic, ci va aştepta, întru răbdare, întoarcerea, prin pocăinţă, a celor neascultători, în staulul Bisericii.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei