În ziua pomenirii Sfintei Cuvioase Parascheva, sâmbătă, 14 octombrie 2023, Catedrala Unirii din municipiul Focșani și-a sărbătorit hramul. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de pr. Marian Gegea, vicar administrativ eparhial, împreună cu un sobor de slujitori. În după-amiaza aceleiași zile, părintele vicar a sfințit piatra de temelie a noii biserici din Parohia vrânceană Hângulești.
Cu ocazia hramului, Catedrala „Sfânta Cuvioasa Parascheva” din Focșani a fost plină de credincioși, care au participat la Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de zece preoți și trei diaconi. În continuare, s-a săvârșit o slujbă de pomenire pentru ctitorii și binefăcătorii sfântului lăcaș, mutați la Domnul. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala Mixtă a Catedralei Unirii, dirijată de diac. Ionuț Drilia.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de pr. vicar Marian Gegea, care a vorbit despre modelul de viețuire și credință al Sfintei Cuvioase Parascheva, evidențiind în mod deosebit bunătatea, compasiunea și dragostea ei față de săraci, prin care a câștigat cununa vieții veșnice.
La final, pr. paroh Ioan Ploscaru le-a mulțumit părintelui vicar eparhial și celorlalți clerici pentru prezență și slujire, precum și persoanelor implicate în buna organizare a sărbătorii hramului din acest an.
În aceeași zi, vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei a oficiat slujba de sfințire a pietrei de temelie pentru noua biserică a Parohiei Hângulești din comuna Vulturu, închinată Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul. Întrucât vechiul lăcaș de cult ajunsese într-o stare foarte avansată de degradare și nu mai putea fi reparat, pr. paroh Laurențiu Enache și Consiliul parohial au luat hotărârea de a-l demola și de a construi altul nou. Lucrările de zidire a noii biserici au fost începute în data de 1 mai 2023, cu sprijinul autorităților locale.