Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a sfințit duminică, 5 octombrie 2025, biserica Parohiei buzoiene Țintești, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, după ce a trecut printr-un amplu proces de consolidare și restaurare în anii 2023-2024.
Slujba de târnosire a lăcașului de închinare a fost urmată de Sfânta Liturghie, săvârșită de Înaltpreasfinția Sa, împreună cu un sobor de șapte clerici: pr. Claudiu Panait, consilier eparhial; pr. Petrică-Gabriel Roșu, protopop al Protoieriei Buzău II; pr. paroh Ioan Palade; pr. Valentin Mirică, paroh al Parohiei vrâncene Gugești III; pr. Victor Palade, paroh al Parohiei Fundata din județul Buzău; arhid. Daniel Dumitrică, secretar eparhial, și arhid. Laurențiu Manea. Cântările liturgice au fost intonate de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei.
În omilia adresată credincioșilor, Arhipăstorul Buzăului și Vrancei a tâlcuit fragmentul evanghelic al Duminicii a 19-a după Rusalii (Luca 6, 31-36). Părintele Arhiepiscop Ciprian a explicat că iubirea vrăjmașilor, deși greu de împlinit după logica omenească, este calea prin care creștinul se aseamănă cu Dumnezeu, Cel ce este „iubire, milostivire și iertare”: „Hristos ne cere să facem mai mult decât fac oamenii în mod obișnuit, să trecem dincolo de firea căzută, pentru ca astfel să putem ajunge la desăvârșire”.
Totodată, Chiriarhul a amintit că această poruncă a iubirii a fost pecetluită de Însuși Mântuitorul prin jertfa de pe Cruce, când i-a iertat pe cei care L-au răstignit, și a fost urmată de o mulțime de sfinți martiri și mărturisitori ai Bisericii: „Cuvintele Domnului nu au rămas doar la nivel de predică, ci s-au întrupat în viața Sa și în viața celor care L-au mărturisit până la jertfa supremă”. Ierarhul locului i-a îndemnat pe credincioși să împlinească porunca iubirii în viața de zi cu zi, conștienți că aceasta este temelia desăvârșirii creștine: „Voia lui Dumnezeu se rezumă în porunca iubirii, incluzându-i chiar și pe aceia pe care noi îi socotim vrăjmași”.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian i-a oferit părintelui paroh Ioan Palade Diploma de vrednicie „Episcopul Chesarie” cu insignă, iar domnului Victor Vasile, primarul comunei Țintești, i-a acordat Hrisovul de binecuvântare „Sfântul Mucenic Sava de la Buzău” cu insignă și o icoană, în semn de apreciere pentru contribuția adusă la înnoirea lăcașului de cult. De asemenea, și alți binefăcători au fost răsplătiți cu același hrisov și cu icoane, precum și cu medalia dedicată Episcopului Chesarie.