În Duminica a 29-a după Rusalii, 15 ianuarie 2017, credincioșii din Buzău au trăit clipe de aleasă bucurie duhovnicească. Aceștia au participat în număr mare la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, alături de un sobor de preoți și diaconi, în biserica Buna Vestire – Banu din oraș. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic misionar Sfântul Roman Melodul al Eparhiei.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a explicat semnificațiile fragmentului evanghelic citit la Sfânta Liturghie, care ne-a înfățișat minunea vindecării celor zece leproși (cf. Luca 17, 12-19). Înaltpreasfinția Sa a precizat că samarineanul vindecat de lepră este un model de recunoștință pentru toți oamenii, întrucât a fost singurul dintre cei zece leproși vindecați care s-a întors să-I mulțumească Binefăcătorului său, Mântuitorul Iisus Hristos.
„De câte ori primim o binefacere din partea lui Dumnezeu, se cuvine să-I mulțumim cu recunoștință, pentru bunătatea și iubirea Sa față de oameni. Dar, ce este recunoștința? Plecând de la însăși etimologia cuvântului, recunoștința este virtutea prin care omul recunoaște că i s-a făcut un bine și simte nevoia de a mulțumi, în cuvânt și faptă, binefăcătorului său, respectiv, semenului său și, mai ales, lui Dumnezeu. Numai că, reflectând, în sinea noastră, la această virtute care înnobilează sufletul uman, constatăm, cu tristețe, că ne aflăm, de cele mai multe ori, la opusul ei, și anume, în starea de egoism, mândrie, nemulțumire și nesimțire duhovnicească.
Încă de la naștere, pe măsură ce creștem și conștientizăm statutul nostru de ființe finite, dependente de Dumnezeu, nu suntem în stare să facem întotdeauna legătura între binele de care avem parte în viață și Dumnezeu Cel mult milostiv, izvorul iubirii și al bunătății. De pildă, când ne trezim, dimineața, ne îndreptăm, oare, gândul spre Părintele ceresc, mulțumindu-I că ne-a mai dăruit o zi de viață? Trebuie să recunoaștem că nu o facem. Nu-I mulțumim nici pentru aerul pe care îl respirăm, nici pentru apa care ne menține în viață, nici pentru hrana cea de toate zilele.
Rostim deseori rugăciunea «Tatăl nostru», însă nu conștientizăm totdeauna înțelesurile ei. Când spunem: «Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi», ne gândim, desigur, la hrana de zi cu zi, fără de care nu este posibilă existența biologică, dar nu trebuie să uităm de hrana duhovnicească, de acea pâine care ne ajută să ființăm ca persoane umane, în comuniune unii cu alții și, în primul rând, cu Persoanele divine; iar «Pâinea cea vie, Care s-a pogorât din cer» (Ioan 6, 51) este Însuși Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu întrupat“, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian.
Biserica Banu din Buzău, monument istoric şi de artă, a fost ctitorită de vistierul Andronic Cantacuzino în anul 1571, pe locul alteia mai vechi. În luptele lui Vasile Lupu cu domnitorul Matei Basarab, din 1637-1639, locașul de cult a fost ars. Actuala biserică a fost zidită de Adriana, văduva vornicului Şerban Cantacuzino, în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, fiind terminată în anul 1722, sub domnia lui Nicolae Mavrocordat. A funcționat ca mănăstire până în 1877, când a devenit biserică de parohie. Sfântul locaș adăpostește o icoană a Maicii Domnului, în stil bizantin, poleită cu aur. Această icoană făcătoare de minuni, care provine din Sfântul Munte Athos, de la Mănăstirea Dionisiu, a fost adusă de monahi greci, în anul 1503.
