Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, marți, 7 iunie 2022, un grup de copii din Parohia Ruginești II, Protoieria Panciu, în parteneriat cu Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” – filiala Vrancea, a susținut un scurt program artistic pe scena Sălii „Balada” din municipiul Focșani. Activitatea s-a desfășurat în cadrul unui proiect educativ inițiat de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Vrancea, cu titlul Ce-ți dorim noi ție, dulce Românie? Anii mulți să-ți fie: din 100, 1000!.

Grupul de copii din Ruginești, coordonat de părintele Ion Ciobotea, a participat, alături de alte 11 unități școlare din județul Vrancea, cu o scenetă istorică intitulată „Eroina Ecaterina Teodoroiu”, obținând Premiul Special pentru originalitate și pentru autenticitatea costumațiilor specifice epocii abordate în prezentare.

Proiectul Ce-ți dorim noi ție, dulce Românie? Anii mulți să-ți fie: din 100, 1000! a avut drept scop prevenirea comportamentelor violente din școli, regăsirea virtuților străbune și apărarea valorilor morale ale neamului nostru românesc.