Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei

Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, veche vatră de spiritualitate ortodoxă românească, îşi are obârşiile în multisecularul creştinism de la Curbura Carpaţilor, fiind clădită pe sângele martiric al Sfântului Mucenic Sava de la Buzău, pe Ortodoxia mărturisită de episcopul Teofil al Bisericii Goţiei (cum era cunoscută Episcopia noastră în secolul al IV-lea, ca urmare a ocupării ţinuturilor Buzăului de către goţi) la primul Sinod Ecumenic, pe spiritul organizatoric al Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, pe jertfa şi evlavia Sfântului Sfinţit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi şi ale Sfântului Cuvios Vasile de la Poiana Mărului şi pe strădaniile ctitoriceşti ale unor vrednici episcopi, precum Luca din Cipru, Mitrofan, Damaschin, Chesarie sau Dionisie Romano. Întemeiat în anul 1502 ca Episcopie sufragană a Mitropoliei Ungrovlahiei, scaunul vlădicesc de la Buzău a fost ridicat în anul 2009 la rangul de Arhiepiscopie, având în jurisdicţie judeţele Buzău şi Vrancea. Din 10 martie 2013, Eparhia de la Curbura Carpaţilor este condusă de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian Spiridon.

Începuturile

În primii ani ai veacului al XVI-lea, domnitorul Radu cel Mare (1495-1508) l-a adus în Ţara Românească pe fostul patriarh ecumenic Nifon al II-lea, care, într-un Sobor ţinut la Mănăstirea Dealu, a reorganizat viaţa bisericească din Sudul Carpaţilor, prin înfiinţarea a două eparhii sufragane Mitropoliei Ungrovlahiei, Episcopiile Râmnicului şi Buzăului. Primii ierarhi din scaunul Buzăului sunt cunoscuţi doar din pomelnice, abia Episcopul Paisie (1525-1543) fiind atestat documentar pentru prima oară într-o danie făcută Episcopiei Buzăului de către domnitorul Radu de la Afumaţi (1522-1529), la data de 8 septembrie 1525.

Organizarea Eparhiei

Episcopia Buzăului a cunoscut de-a lungul secolului al XVI-lea o amplă perioadă de organizare. Dacă în Viaţa şi traiul sfinţiei sale Părintelui nostru Nifon Patriarhul Ţarigradului, Gavriil Protul preciza că Soborul de la Mănăstirea Dealu stabilise ca jurisdicţia fiecărei noi eparhii să fie „care cât va birui”, hrisovul domnesc dat de Radu Paisie (1535-1545) la 17 septembrie 1543 confirma autoritatea bisericească a scaunului vlădicesc de la Buzău asupra judeţelor Buzău, Râmnicu Sărat, Brăila şi Săcuieni. Tot din secolul al XVI-lea este posibil să dateze şi prima catedrală episcopală buzoiană, ctitorită de Radu cel Mare şi de urmaşii săi. Actuala Catedrală voievodală Adormirea Maicii Domnului a fost ctitorită pe locul aceleia de către Matei Basarab (1632-1654), în anul 1649.

Vremea Episcopilor cărturari

La cârma Episcopiei Buzăului au ajuns, de-a lungul veacurilor XVI-XVIII, şi câteva mari personalităţi cărturăreşti, care au scris istorie în cultura românească veche. Printre acestea se pot enumera: Episcopul miniaturist Luca din Cipru (1583-1602), creator a unui mare număr de manuscrise caligrafice, care se găsesc astăzi în biblioteci şi muzee din Baltimore, Sankt Petersburg, Atena şi Bucureşti, viitor mitropolit şi sfetnic al domnitorului Mihai Viteazul (1593-1601); Episcopul tipograf Mitrofan (1691-1702), ctitorul primei tipografii domneşti de la Buzău şi un apropiat al domnitorului Constantin Brâncoveanu (1688-1714); Episcopul cărturar Damaschin (1702-1708), cunoscător al limbilor latină, greacă şi slavonă şi traducător iscusit al cărţilor de cult şi de învăţătură teologică; Episcopul tipograf Metodie (1741-1748), al doilea ctitor al tipografiei episcopale de la Buzău; Episcopul Cozma (1763-1787), ocrotitorul celor două şcoli, greacă şi slavo-română, din târgul Buzăului, precum şi al şcolii inferioare întemeiate prin hrisovul lui Alexandru Ipsilanti (1774-1782) din ianuarie 1776; Episcopul învăţat Dositei Filitti (1787-1793), cunoscător al limbilor greacă, franceză, rusă şi germană, autor al primei condici a tuturor documentelor şi actelor de proprietate ale Episcopiei Buzăului şi viitor mitropolit; Episcopul Costandie Filitti (1793-1819), mare susţinător şi animator al culturii greceşti, membru al Societăţii literare eleno-române şi al Societăţii filologice din Iaşi, întemeietor, împreună cu câţiva oameni de cultură ai timpului, al unui teatru grecesc în Bucureşti, ctitor al unei şcoli greceşti în Buzău, care a funcţionat până în anul 1807, conducătorul Eforiei Şcoalelor în anul 1814 şi colaborator la redactarea Legiuirii Caragea.

Vremea Episcopilor ctitori

Secolul al XIX-lea a însemnat în istoria Eparhiei de la Curbura Carpaţilor o perioadă de mari şi importante ctitorii. Refăcută la mijlocul veacului al XVIII-lea, în timpul episcopului Metodie, după ruinarea unor cutremure anterioare, Catedrala voievodală Adormirea Maicii Domnului a primit actuala sa formă în anul 1832, sub îngrijirea Episcopului ctitor Chesarie (1825-1846). Printre realizările acestui destoinic vlădică buzoian s-au numărat şi Seminarul Teologic, înfiinţat în anul 1836 şi dotat cu imobil propriu în anul 1838, Paraclisul episcopal Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, Şcoala de psaltichie, Şcoala de zugravi condusă de Nicolae Teodorescu Pitarul, unchiul pictorului Gheorghe Tattarescu, Şcoala de sculptură, Tipografia eparhială, reînfiinţată în anul 1834, după o funcţionare temporară a unei tiparniţe improvizate între anii 1832-1833. Tot Episcopul Chesarie a refăcut şi Complexul brâncovenesc al Reşedinţei eparhiale, după cum a ctitorit şi numeroase alte biserici de mir şi mănăstireşti. Opera culturală şi tipografică a ierarhului Chesarie a continuat-o şi Episcopul Filotei (1850-1860), în timpul căruia a fost tipărită la Buzău, în anul 1854, Biblia în cinci volume. Dar continuator al activităţii sale ctitoriceşti s-a arătat mai pregnant Episcopul cărturar Dionisie Romano (1865-1873), dascăl de şcoală românească, tipograf consacrat, publicist şi gazetar entuziast, traducător remarcabil, mare bibliofil şi ctitor al Bibliotecii Academiei Române. Acestui mare ierarh buzoian i se datorează prima Şcoală naţională la Buzău, în anul 1832, primul ziar eclesiastic românesc – Vestitorul besericesc, cu apariţie între anii 1839-1840, precum şi numeroase cărţi publicate.

Perioada contemporană

În secolul al XX-lea, ca întreaga Biserică Ortodoxă Română, şi Eparhia Buzăului a fost supusă atât unor perioade de linişte şi de dezvoltare firească a vieţii duhovniceşti, culturale şi social-filantropice, cât şi unor vicisitudini create de cele două războaie mondiale şi de regimurile politice totalitare. Păstorirea Episcopilor Dionisie Climescu (1894-1921) şi Ghenadie Niculescu (1923-1942) este asociată cu redeschiderea Seminarului Teologic în anul 1914, cu refacerea formei arhitecturale exterioare iniţiale a Catedralei voievodale Adormirea Maicii Domnului, între anii 1939-1942, cu desfăşurarea unor acţiuni catehetice, sociale şi filantropice la nivelul întregii eparhii, cu organizarea unei biblioteci şi a unei colecţii muzeale în cadrul Centrului eparhial, cu o continuă activitate a tipografiei proprii. Episcopii Antim Angelescu (1944-1979), Antonie Plămădeală (1979-1982) şi Epifanie Norocel (1982-2013) au păstorit în vremurile tulburi ale epocii comuniste, când s-a purces şi la o rearondare jurisdicţională, în urma restrângerii numărului de eparhii. De asemenea, viaţa monahală şi activitatea catehetică şi social-filantropică a Episcopiei au fost mult diminuate. Opera culturală izvorâtă dintr-o tradiţie seculară a fost sever cenzurată. După 1989, Eparhia de la Curbura Carpaţilor a cunoscut o înflorire a vieţii bisericeşti, prin refacerea şi construirea unor noi locaşuri de închinare, prin reiniţierea unor periodice bisericeşti, precum revista Glasul Adevărului şi anuarul Almanah bisericesc, prin reîntoarcerea Bisericii în şcoală şi în societate, în general. Din 8 noiembrie 2009, scaunul vlădicesc de la Buzău a fost ridicat la rangul de Arhiepiscopie a Buzăului şi Vrancei, totodată târnosindu-se şi noua Catedrală arhiepiscopală Înălţarea Domnului şi Sfinţii Trei Ierarhi.