Acum 140 de ani, adică în anul 1885, se împlinea un vis de veacuri al românilor. Acesta a fost făurit mai întâi în inimile și mințile binecredinciosului popor și ale ierarhilor săi, apoi a fost pecetluit prin Tomosul de autocefalie trimis în data de 25 aprilie 1885, de către Patriarhul Ecumenic Ioachim al IV-lea, Mitropolitului primat Calinic Miclescu, în calitate de președinte al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, precum și în scrisoarea enciclică adresată tuturor Bisericilor Ortodoxe surori. Datorită drepturilor dobândite prin această recunoaștere formală a autocefaliei, Biserica Ortodoxă Română și-a exercitat cele trei puteri bisericești (învățătorească, sacramentală și jurisdicțională) în mod liber, și anume a alcătuit și tipărit cărți de cuprins doctrinar, a promovat folosirea limbii române naționale în cult și a elementelor specifice în arta bisericească. Ierarhii au fost aleși din țară, alegerea fiind doar anunțată Patriarhiei Ecumenice, și au fost stabilite legi sau norme de conducere și de organizare, toate acestea fără aprobarea prealabilă din partea unei Biserici din afară.

În contextul celebrării a 140 de ani de la recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, dar și a 100 de ani de patriarhat, la recomandarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii noastre a aprobat ca anul 2025 să fie declarat drept Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea. În acest context, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, parohiile vrâncene Golești I și Gugești III din Protoieria Focșani II, în parteneriat cu Școala Gimnazială Golești și Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță” Gugești, au organizat vineri, 21 februarie 2025, un pelerinaj la București pentru membrii grupurilor catehetice din cele două parohii, care au avut ocazia să viziteze Palatul Patriarhiei, Catedrala Patriarhală, mănăstirile Antim, Radu Vodă și Cernica.

Acest pelerinaj reprezintă una dintre activitățile desfășurate de cele două parohii în cadrul proiectelor înscrise la Concursul Național Catehetic Mărturisirea jertfelnică a dreptei credințe – moștenirea unui secol de Patriarhat pentru copii și tineri, inițiat de Patriarhia Română, și își propune să deschidă poarta către alte activități specifice fiecăruia dintre cele două proiecte: „Ferestre spre trecut ” și „Pelerini prin istorie”.

Având în vedere că unul dintre obiectivele proiectelor derulate este înțelegerea contextului în care Biserica Ortodoxă Română a fost recunoscută ca autocefală și a dobândit, ulterior, rangul de Patriarhie, în drum spre Palatul Patriarhiei, pr. Valentin Mirică a condus grupurile de tineri într-un pelerinaj imaginar prin istoria emoționantă a Bisericii Ortodoxe Române, accentuând, pe de o parte, eforturile strămoșilor și ale primilor ierarhi ai Bisericii noastre pentru ridicarea acesteia la rangul de Patriarhie și, pe de altă parte, rolul pe care Biserica Ortodoxă Română l-a jucat în istoria neamului românesc. Totodată, au fost evocate figurile celor cinci Patriarhi ai Bisericii noastre trecuți la Domnul, precum și rolul fiecăruia în contextul socio-politic al perioadei în care a trăit.

Odată ajunși pe Colina Bucuriei, copiii s-au închinat atât la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, din Catedrala Patriarhală, cât și la mormintele vrednicilor de pomenire Patriarhi Miron Cristea, Nicodim Munteanu, Justin Moisescu și Teoctist Arăpașu, care își dorm somnul de veci în pridvorul lăcașului de cult. Deoarece un alt obiectiv al celor două proiecte este cunoașterea istoriei Bisericii Ortodoxe Române și importanța ridicării acesteia la rangul de Patriarhie, copiii au fost invitați să viziteze Palatul Patriarhiei, într-o atmosferă plină de evlavie și pioasă aducere aminte, pe măsură ce pășeau prin încăperile deschise spre vizitare. Astfel, au aflat de fiecare dată atât activitățile specifice derulate acolo, cât și figurile marcante care, de-a lungul vremii, au luat parte la aceste activități. La finalul vizitei, au zăbovit preț de câteva clipe în Sala „Europa Christiana”, unde au privit cu adâncă evlavie chipurile bizantine ale Sfinților canonizați în acest an, zugrăviți în icoane de o negrăită frumusețe de pictori iconari contemporani și expuse în această sală. Parcă și ecoul pașilor celor care treceau de la o icoană la alta se ascundea în faldurile vremurilor evocate de acestea, într-o uimitoare contopire atemporală a înaintașilor cu urmașii, așa cum mereu se întâmplă în timpul sacru al comuniunii.

În continuare, membrii grupurilor de cateheză au mers la Mănăstirea Antim, unde doamna profesoară Alina Mirică, membră a Societății Naționale a Femeilor Ortodoxe Române din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei (SNFOR-ABV), le-a prezentat participanților atât istoricul așezământului monahal, cât și viața și opera unuia dintre Sfinții canonizați de Biserica noastră în acest an, Cuviosul Mărturisitor Sofian, mai ales că un alt obiectiv al proiectelor în cadrul cărora a avut loc acest pelerinaj este argumentarea importanței paternității și filiației în relația duhovnic-ucenic, pentru transmiterea unei moșteniri spirituale peste generații. Copiii au fost impresionați de arhitectura lăcașului, dar și ușor surprinși de paradoxul existenței acestei insule de adâncă pace duhovnicească în mijlocul tumultului unui București contemporan neliniștit și plin de frământare.

După ce au servit prânzul la Patiseria „Misionarul”, copiii au pornit mai departe în periplul lor bucureștean, vizitând Mănăstirea Radu Vodă. Aici, doamna preoteasă Andreea Constantin, de asemenea, membră SNFOR-ABV, le-a vorbit copiilor despre unul dintre cei mai cunoscuți sfinți ai secolului al XX-lea, Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, ale cărui cinstite moaște se află în interiorul bisericii mănăstirii, dar și despre figura Părintelui Patriarh Justinian Marina, care este îngropat în lăcașul de închinare, ținând cont de un important obiectiv al proiectelor implementate, acela al dobândirii de cunoștințe despre Patriarhii României, contextul păstoririi lor, precum și lucrarea pastoral-misionară a acestora.

Pelerinajul grupurilor catehetice s-a încheiat în pridvorul Mănăstirii Cernica, locul în care, sub ghidajul părintelui Ștefan Constantin, copiii și-au amintit de Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica și Căldărușani, respectiv Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului, figuri marcante ale galeriei duhovnicilor români, dar au avut ocazia să se plimbe și printre mormintele înveșmântate în giulgiul alb, împodobit cu diamante, al zăpezilor, până la cel al Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae. În nemișcarea evlavioasă a întregii firi, glasul părintelui Ștefan i-a purtat de-a lungul unei epoci întunecate a persecuțiilor comuniste până la momentul străluminat de harul sfințeniei din ziua canonizării sfinților români pătimitori în temnițele comuniste.

Spre seară, pelerinii vrânceni s-au întors acasă cu inimile încărcate de emoția unui periplu dublu: atât pe străzile și prin locurile Capitalei încărcate de istorie, cât și printr-un trecut pe cât de tumultos, pe atât de impresionant, pe care poporul român l-a parcurs de la obținerea autocefaliei până în prezent. În plus, copiii au primit în căușul inimii lor curate alese portrete de duhovnici pe care, cu siguranță, le vor păstra vii până la sfârșitul vieții lor, dând slavă lui Dumnezeu pentru bucuria de a fi fost părtași unei experiențe pline de semnificație duhovnicească.

Prof. Alina Maria Mirică

Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță” Gugești

Membră SNFOR-ABV