Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din municipiul Buzău au participat joi, 19 iunie 2025, la ceremonia de încheiere a anului școlar, organizată în Paraclisul Arhiepiscopal „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din incinta Centrului Eparhial. Alături de conducerea școlii teologice buzoiene, cadrele didactice, elevii și părinții acestora, la eveniment au participat pr. Marian Gegea, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, și pr. Dan Necula, consilier eparhial la Sectorul Învățământ și activități cu tineretul, ca delegați ai Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian.

În deschidere, vicarul administrativ eparhial, împreună cu un sobor de doi preoți și un diacon, a săvârșit o slujbă de Te Deum, răspunsurile liturgice fiind date de Corul Bizantin al școlii, dirijat de arhid. prof. Daniel Dumitrică.

După momentul de rugăciune, pr. prof. Cristian-Marius Dima, directorul Seminarului buzoian, a făcut o prezentare a situației din anul școlar 2024-2025, care a stat sub semnul înnoirii atât pe plan material, cât mai ales pe plan uman.

„Binecuvântați, sprijiniți și călăuziți de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, prin directa implicare a Părintelui Arhiepiscop Ciprian, am putut să ne bucurăm de o nou-renovată și reabilitată clădire administrativă, lângă cea istorică, pentru a oferi condiții foarte bune de cazare și masă elevilor seminariști, inaugurată la sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina. Cinci zile mai târziu, de Sfântul Ierarh Grigorie Palama, s-a resfințit acest paraclis, după intervenții semnificative de restaurare și înfrumusețare, pentru ca elevii să-și desfășoare programul liturgic în cele mai bune și autentice condiții, în ctitoria Episcopului Chesarie, îmbrăcată și astăzi în haine de sărbătoare. […] Nu în ultimul rând, la imobilul istoric al Seminarului, s-au demarat ample lucrări de restaurare și reabilitare a parterului, pentru a pregăti sălile de clasă și spațiile necesare elevilor din clasa pregătitoare și din clasa I, care vor veni aici, de la toamnă, pentru a învăța și a crește frumos, sperăm, alături de noi”, a menționat părintele director.

Mesajul de binecuvântare al Întâistătătorului Eparhiei Buzăului și Vrancei a fost transmis de pr. vicar Marian Gegea. În cuvântul său, părintele vicar a adresat felicitări elevilor care au obținut rezultate deosebite la învățătură și dascălilor care i-au îndrumat cu dăruire, subliniind vocația nobilă a elevului seminarist, chemat să se formeze atât intelectual, cât și duhovnicește, pentru a deveni un exemplu de comportament moral în comunitatea din care provine. Totodată, pr. vicar eparhial a reliefat grija neîntreruptă a Chiriarhului locului față de prestigioasa instituție de învățământ teologic buzoiană și preocuparea statornică a Înaltpreasfinției Sale ca procesul educațional să se deruleze la standarde înalte, în consonanță cu exigențele și provocările societății contemporane.

Cu această ocazie, diriginții celor patru clase liceale le-au oferit premianților diplome, precum și cărți asigurate de Centrul Eparhial și de Primăria municipiului Buzău.

În prima parte a zilei, la Ceainăria Culturală a avut loc serbarea clasei pregătitoare a Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău, cu predare după alternativa educațională Step by Step. Elevii, coordonați de doamnele învățătoare Viorica-Georgeta Țârdeanu și Elvira Sardaru, au susținut un frumos moment artistic, care a cuprins cântece și poezii, fiind răsplătiți cu diplome, medalii și cărți potrivite vârstei lor.

La finalul evenimentului, pr. director Cristian-Marius Dima i-a felicitat pe copii și pe doamnele învățătoare pentru eforturile depuse în acest an școlar. De asemenea, pr. consilier Dan Necula și-a exprimat aprecierea față de cadrele didactice, elevi și părinți, evidențiind importanța educației timpurii în formarea caracterului copiilor și rolul dascălilor care, prin tact pedagogic și răbdare, contribuie la creșterea unei generații responsabile și profund ancorate în valorile creștine.