În noaptea Sfintelor Paști, credincioșii buzoieni au primit Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim, la Catedrala arhiepiscopală Înălțarea Domnului din oraş, și au participat la slujba de Înviere şi la Sfânta Liturghie, oficiate de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

La miezul nopţii, mii de credincioşi au venit în fața Catedralei arhiepiscopale din Buzău, pentru a se împărtăși de lumina Învierii lui Hristos și a cânta, împreună cu sfințiții slujitori, troparul acestui mare praznic împărătesc: Hristos a înviat din morți, cu moartea pre moarte călcând, și celor din mormânturi, viață dăruindu-le.

După ce a săvârșit începutul slujbei de Înviere în pridvorul catedralei, Chiriarhul locului a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, în care a precizat că „Praznicul Învierii Domnului sau Paștile este cea mai mare sărbătoare a Bisericii creștine, întrucât aceasta reactualizează, în fiecare an, minunea extraordinară petrecută în urmă cu aproape două milenii, respectiv, Învierea Mântuitorului Iisus Hristos din morți, care constituie temelia credinței și viețuirii noastre creștine. Pentru a conștientiza însemnătatea acestui eveniment unic din istoria omenirii, se impune să aflăm răspunsul la o întrebare simplă și firească: de ce a înviat Hristos din morți?

Știm că El a fost nu numai Om, ci și Dumnezeu, ceea ce înseamnă că trupul Său omenesc neînsuflețit nu putea fi supus legilor firii, în ceea ce privește descompunerea, doarece el a  rămas unit cu dumnezeirea și în mormânt. Cu sufletul Său omenesc îndumnezeit, a coborât la iad pentru a-i elibera din robia întunericului pe drepții Vechiului Testament, dar, în același timp, era prezent «în rai, cu tâlharul, și pe Scaun (-ul dumnezeirii, n.n.), împreună cu Tatăl și cu Duhul», după cum mărturisim într-o rugăciune a Bisericii. Ar fi putut, foarte simplu, să accepte următoarea situație: să se întoarcă la Tatăl, doar cu sufletul Său omenesc nemuritor, iar trupul să rămână nestricăcios, în mormânt, așa cum aveau să fie multe trupuri ale sfinților, proslăviți de Dumnezeu, de-a lungul veacurilor. Dar, Mântuitorul n-a dorit să legitimeze o credință deja existentă pe atunci, potrivit căreia sufletul putea reveni în trup, pentru o nouă viață biologică, aici, pe pământ, sau, mai grav, că moartea înseamnă sfârșitul definitiv al omului. Pe de altă parte, Hristos, fiind Însuși Fiul lui Dumnezeu întrupat, trebuia să se întoarcă pe Tronul dumnezeirii, cu trupul pe care Și l-a asumat, însă nu cu trăsăturile materiale din timpul viețuirii pământești, ci transfigurat, așa cu Îl anticipase, pentru câteva clipe, pe Muntele Taborului, când S-a schimbat la Față.  

Hristos a înviat din morți, pentru a ne arăta că viața omului nu se sfârșește odată cu despărțirea sufletului de trup, nici nu presupune o reîncarnare a sufletului, ci va continua în veșnicie; dar nu oricum. Prin Învierea Sa din morți, El ne-a dat certitudinea că nu numai sufletul, ci și trupul omenesc, transfigurat prin înviere, în Ziua ce de Apoi – cu alte cuvinte, omul întreg – va trăi veșnic, în Împărăția lui Dumnezeu; că trupurile noastre vor dobândi și ele trăsăturile Trupului Său înviat, adică vor fi spiritualizate sau pnevmatizate. Totodată, prin Înviere, Hristos a spulberat frica de moarte și a corectat percepția greșită a oamenilor din vechime, care înțelegeau moartea ca «intrare în neființă», ceea ce era trist și degradant, pentru demnitatea umană.

Însă, pentru a ne bucura de Lumina Sfintei Învieri a lui Hristos și de roadele Jertfei Sale răscumpărătoare, avem datoria să ne purtăm și noi crucea vieții, cu responsabilitate și demnitate creștină, să ne-o asumăm întru ascultare față de Biserica Lui cea «una, sfântă, sobornicească și apostolică». Toți cei ce ne-am botezat și purtăm numele de creștin, suntem chemați să-L mărturisim pe Hristos, cu faptele credinței lucrătoare prin iubire (cf. Galatani 5, 6), mai ales, astăzi, când lumea este afectată de atâta tristețe și confuzie, de indiferență și secetă spirituală, de ostilitate și dezbinare, de ură și violență, din pricina păcatelor lăcomiei și corupției, precum și a secularizării crescânde a societății umane.

Astăzi, mai mult ca oricând, se cuvine să ne afirmăm credința străbună, cu toată convingerea și fermitatea, știind că Domnul Hristos Cel răstignit și înviat este Calea, Adevărul și Viața noastră (cf. Ioan 14, 6). Pentru aceasta se impune să fim uniți și solidari, să ne ajutăm unii pe alții, să oferim o rază de lumină și bucurie celor întristați și necăjiți, dar, mai ales, să insuflăm tinerilor și copiilor noștri valorile cele netrecătoare și mântuitoare ale Evangheliei lui Hristos“, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.

Praznicul Învierii Domnului a continuat, la Catedrala arhiepiscopală, cu slujba Vecerniei, cunoscută în popor sub denumirea de A doua Înviere sau Învierea mică. Aceasta aminteşte de arătarea Mântuitorului Iisus Hristos înviat către Sfinții Săi ucenici, în chiar ziua Învierii, spre seară, când Toma nu se afla împreună cu ei.

În cadrul acestei vecernii speciale, un sobor de slujitori, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, a lecturat textul evanghelic de la Ioan, capitolul 20, versetele de la 19 la 25, în douăsprezece limbi – română, greacă, latină, ebraică, slavonă, rusă, bulgară, engleză, franceză, germană, italiană și spaniolă – după numărul celor doisprezece Apostoli,  care au plecat în lume să-L propovăduiască pe Hristos Cel Răstignit și Înviat.