În Duminica a 2-a după Rusalii (22 iunie 2014) – a Sfinţilor Români –, comunitatea din Parohia vrânceană Tulnici a primit vizita pastorală a Înaltpreasfinţitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. Ierarhul, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie pe o scenă amplasată în apropierea bisericii cu hramul „Sfinţii Voievozi“ din localitate. Cu acest prilej, a fost hirotonit în treapta de diacon tânărul teolog Valentin Ionică.
După încheierea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian a binecuvântat casa praznicală ridicată în vecinătatea lăcaşului de cult.
La slujbe au participat numeroşi credincioşi, mulţi dintre ei fiind îmbrăcaţi în tradiţionalul costum popular.
Biserica Parohiei Tulnici a fost construită în perioada 1891-1896. Datorită lucrărilor de restaurare şi înfrumuseţare realizate în ultimii ani, lăcaşul de rugăciune a fost resfinţit pe data de 11 septembrie 2011.