În perioada 12-21 septembrie 2019, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, prin Centrul de pelerinaje „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, a organizat un pelerinaj în Turcia. Din grupul de pelerini au făcut parte părinți consilieri și inspectori eparhiali, protoierei, preoți, monahii și credincioși, care au vizitat numeroase obiective religioase și culturale de pe întreg teritoriul țării, fiind însoțiți de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian.
Primele zile au fost petrecute în Constantinopol, Istanbulul de astăzi, unde pelerinii au vizitat Catedrala „Sfânta Sofia”, Basilica Cisterna („Palatul Scufundat”), Biserica Mântuitorului din Chora, Biserica „Izvorul Tămăduirii” și Biserica Fecioarei Maria din Vlaherne.
Un moment de mare însemnătate spirituală a fost întâlnirea cu Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscop al Constantinopolului – Noua Romă și Patriarh Ecumenic, la sediul Patriarhiei Ecumenice. În cadrul acestei întâlniri, Sanctitatea Sa și-a exprimat bucuria întâlnirii cu grupul de la Buzău, condus de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, și a vorbit despre dragostea pe care le-o poartă credincioșilor ortodocși din România și despre legătura specială pe care o are cu Biserica Ortodoxa Română și cu poporul român. În semn de prețuire, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei i-a oferit Patriarhului Ecumenic o icoană cu Sfântul Mucenic Sava de la Buzău, ale cărui origini se găsesc în acest ținut.
Cu binecuvântarea Sanctității Sale, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfânta Muceniță Paraschevi” a comunității românești din Istanbul, la praznicul Înălțării Sfintei Cruci.
Pelerinajul a continuat în Capadocia, unde au fost vizitate bisericile rupestre din Valea Soganli și din cadrul muzeului în aer liber Goreme, Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din vechiul oraș Sinasos, formațiunile din tuf vulcanic din Valea Călugărilor și Valea Imaginației, orașul subteran Derinkuyu și Biserica Sfântului Ioan Rusul.
Părăsind Capadocia, pelerinii au mers în orașul Konya, unde au vizitat Mausoleul poetului și filozofului Mevlana Rumi, după care au ajuns în orașul antic Hierapolis, locul martirizării Sfântului Apostol Filip. Castelul de bumbac a reprezentat o atracție a acestui loc, alături de piscina reginei Cleopatra.
Următorul popas a fost în orașul antic Efes, unde se află locul propovăduirii Evangheliei de către Sfinții Apostoli Pavel și Ioan, precum și casa Maicii Domnului de pe Muntele Privighetorii.
Pelerinajul s-a încheiat cu vizitarea Basilicii Roșii din orașul Bergama și a legendarei cetăți a Troiei.
Pr. Ionuț-Cristian Vuță
Consilier eparhial
Sectorul Social-filantropic și misionar