Ca în fiecare an, Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei vine în sprijinul persoanelor defavorizate, pentru a le aduce bucuria şi lumina prilejuite de marele praznic al Învierii Domnului.
În acest sens, Centrul eparhial a acordat câte un ajutor financiar Complexului de servicii „Alexandru Marghiloman“ şi Asociaţiei „1 Iunie 2001“ din municipiul Buzău, pentru organizarea mesei tradiţionale de Paşti.
De asemenea, cei 42 de copii de la Complexul de servicii comunitare nr. 3 Buzău au primit din partea Eparhiei noastre daruri, constând în dulciuri şi jocuri interactive.
Acţiunea se înscrie în seria de acte caritative desfăşurate de Sectorul Social-filantropic şi misionar al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, cu ocazia marilor sărbători creştine.