Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei împărtăşeşte indignarea clerului şi credincioşilor din România, privitoare la decizia Curţii Constituţionale, din data de 12 noiembrie 2014, de a mina şi declara neconstituţional statutul disciplinei Religie din trunchiul comun, în învăţământul românesc. Astfel, potrivit „judecăţii“ magistraţilor învestiţi cu o astfel de putere, în scopul asigurării supremaţiei Legii fundamentale, pentru ca românii să beneficieze de libertatea învăţământului religios, garantat în Constituţie – articolul 32, alin. 7 –, părinţii sau tutorii vor trebui să facă o cerere pentru ca elevilor să li se asigure acest drept, în şcolile de stat.
Hotărârea de mai sus se dovedeşte a fi o lovitură imorală ce ţinteşte stabilitatea jurisprudenţei existente în România, o represiune a drepturilor majorităţii, după anti-modele democratice, şi un atac ingrat asupra impactului pe care educaţia religioasă l-a avut asupra formării intelectuale şi morale a poporului român, atât înainte, cât şi după perioada ateo-comunistă.
Dimensiune fundamentală a misiunii preoţeşti, încredinţată de Mântuitorul Iisus Hristos prin filieră apostolică – „Mergând, învăţaţi toate neamurile…“(Matei 28, 19-20) – activitatea educaţională a Bisericii a constituit întotdeauna o preocupare majoră a slujitorilor sfintelor altare, un mijloc de dezvoltare a diverselor comunităţi sociale şi culturale, suport pentru maturizarea învăţământului public – deopotrivă adresat maselor şi elitelor, în contexte istorice din cele mai diverse, iar în ceea ce priveşte neamul românesc, un garant peren al conservării şi promovării valorilor morale şi naţionale.
La baza acestui crez educaţional a stat întotdeauna esenţa comunitară a Bisericii, icoană a unui modus vivendi personalist, premisă a sobornicităţii, ce reclamă necesitatea descoperirii Adevărului, a dezvoltării de competenţe şi a formării de atitudini numai prin relaţia morală cu celălalt, maestru sau discipol, într-o aventură de maturitate ce-şi validează finalitatea în eshaton.
Din această perspectivă, rolul Bisericii în apariţia şi dezvoltarea învăţământului din ţara noastră – şi nu numai – este incontestabil, aceasta angrenându-şi toate resursele şi priorităţile operative în luminarea şi formarea intelectuală şi spirituală a întregii naţiuni, în îmbogăţirea şi rafinarea limbii literare româneşti, în promovarea ştiinţelor ca factor de progres şi a spiritului intercultural şi în multe alte procese evolutive, ce au dat identitate învăţământului românesc modern performant. Astăzi, mii de profesori, cu studii superioare de Teologie Pastorală şi Didactică, absolvenţi de module psiho-pedagogice în departamentele pentru pregătirea personalului didactic ale universităţilor din România, ocupă prin concurs, în condiţiile legii, catedre de Religie în învăţământul preuniversitar, oferind elevilor de diferite confesiuni o educaţie religioasă similară majorităţii sistemelor educaţionale europene. Ei se alătură astfel pleiadei de profesori care, procedând strategic şi metodic, facilitează atât accesul învăţăceilor la conţinuturi prevăzute de o programă, cât şi formarea unor comportamente integratoare în viaţa comunităţii, prin disciplinele obligatorii din trunchiul comun, care fac parte din aria curriculară „Om şi societate“: cultură civică, filosofie, logică, argumentare şi comunicare, sociologie, psihologie, pedagogie, istorie, geografie ş.a. Oare cei ce nu apreciază rolul formativ al filosofiei în dezvoltarea morală şi socială a elevilor vor da în judecată şcolile pentru a o transforma din disciplină obligatorie într-una facultativă, studiată la cerere?!
În zona de spiritualitate şi cultură de la curbura Carpaţilor, Biserica locală şi-a articulat permanent rostul călăuzitor pe iniţierea şi dezvoltarea de şcoli şi licee, venind în întâmpinarea setei de cultură şi formare a credincioşilor de pe aceste meleaguri. În acest sens, după vestitele şcoli: greacă, slavo-română şi cea inferioară de la Buzău, ce au funcţionat prin strădania Episcopului Cozma (1763-1787), după şcoala grecească înfiinţată de Episcopul Constandie Filitti al Buzăului – ajuns chiar conducător al Eforiei Şcoalelor în 1814, secolul al XIX-lea aşază definitiv Eparhia Buzăului pe harta marilor vetre de şcoală modernă românească, prin înfiinţarea primei Şcoli naţionale la Buzău, în 1832, datorată marelui ierarh cărturar Dionisie Romano (1865-1873), a faimoasei şcoli de zugravi de la Buzău, condusă de marele pictor Nicolae Teodorescu, şi a „primei şcoli medii din Buzău“ – Seminarul Teologic Ortodox –, în 1836, ambele ctitorite de către destoinicul Episcop Chesarie (1825-1846).
Aceste premiere din învăţământul buzoian, dublate de moralitate, perseverenţă şi performanţă în actul educaţional timp de aproape două secole, sunt puse în umbră în aceste vremuri de loviturile succesive ale unor grupuri de interese ostile Ortodoxiei şi ethosului românesc, prin vârfuri de lance răsucite în contexte politice favorabile confuziei şi desolidarizării. Situaţia este cu atât mai regretabilă cu cât măsurile legale impuse de „înţelepţii acestei lumi“ sunt cauzate de obstinaţia unui petiţionar vocal angajat într-o şcoală buzoiană, în scopul scoaterii lui Dumnezeu din şcoală, în numele unui aşa-zis interes superior al copilului. Cu o stilistică ce trădează fanatismul, acest cadru didactic a eşafodat un proces-foileton rebarbativ, aruncând cu noroi în întreaga tradiţie a învăţământului românesc, în general, şi buzoian, în special, întocmai ca un anume Herostrat care, în dorinţa de a deveni celebru, a incendiat, în 356 î. Hr., tempul zeiţei Artemis din Efes, considerat una din cele „şapte minuni ale lumii“.
Creditat de istoria umanităţii şi de unii fenomenologi ai religiilor (M. Eliade, de pildă) ca adevărată „minune“ a vieţii omului pe pământ, cultul, oricare ar fi el, legitimat de către stat, este matricea în care se plămădeşte, se construieşte şi înfloreşte cultura şi spiritualitatea unui popor, arătând nordul existenţei şi moralităţii acestuia, pentru prezent şi viitor.
Iată de ce nesocotirea originii funciare a ethosului românesc şi a culturii în cult, coroborată cu decizii subiective legate de nerespectarea structurii ontologice a educaţiei naţionale, aruncă în aer identitatea învăţământului românesc contemporan, idealul educaţional – formarea integrală şi creativă a personalităţii –, precum şi premisele viitorului unui popor ancorat într-un sistem de valori morale şi mântuitoare.
De aceea, adresăm spre trezire conştiinţelor adormite şi sfidătorilor drepturilor oricărui român cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos împotriva nedreptăţilor şi intepretării eronate a legii: „Vai vouă, învăţătorilor de Lege! Că aţi luat cheia cunoştinţei; voi înşivă n-aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre i-aţi împiedicat.“ (Luca 11, 52)
Sectorul Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei
