Patriarhia Română împărtăşeşte îngrijorarea a numeroşi părinţi, elevi şi profesori din întreaga ţară faţă de organizarea în tot mai multe instituţii publice de învăţământ din România (de la grădiniţe până la liceu), a unor serbări de Halloween, o tradiţie care îşi are originea în adorarea păgână a spiritelor şi a unui zeu celtic al morţii, străină de cultura, credinţa şi spiritualitatea românească.
În ultimii ani în şcolile româneşti sunt tot mai des organizate o serie de activităţi pe tema ,,nonviolenţei”, însă la astfel de manifestări ca cea de Halloween, sub pretextul distracţiei, elevii sunt invitaţi şi chiar îndemnaţi la practici oculte şi la adoptarea unui comportament nefiresc, adesea violent.
Deşi specialiştii avertizează asupra creşterii violenţei în societate şi agresivităţii tinerei generaţii în special, iar mass-media relatează tot mai multe cazuri de acest gen în şcoli, paradoxal sunt încurajate tocmai activităţile cu efecte negative asupra formării şi educaţiei copiilor şi tinerilor, uneori chiar incluse în programul de învăţământ extracurricular.
Familia, Şcoala şi Biserica trebuie să conlucreze pentru formarea şi educarea generaţiilor viitoare în spiritul valorilor autentice din societate, prin cultivarea şi încurajarea cunoaşterii culturii şi tradiţiilor româneşti, a stimulării creativităţii şi iubirii de frumos, a discernământului între bine şi rău, adevăr şi minciună, dreptate şi nedreptate etc.
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE
Sursa: basilica.ro