Istoria monahismului în Munții Buzăului, mai precis în zona masivului Ivănețu, este în mare parte necunoscută. Așezămintele rupestre, care atestă viețuirea monahală de-a lungul multor secole, stau mărturie a dăinuirii credinței în aceste locuri, mai ales în forma ei cea mai înaltă – monahismul isihast. În secolele XVI-XVIII au existat aici aproximativ 12 schituri. Cunoaștem numele unora dintre ele: Fundătura, Porfirie, Cozieni, Mușcel, Pinu Mare, Târcov, Tihulești, Sfântul Gheorghe, Găvanele, Pinu, Aluniș. Cu siguranță că și numărul monahilor era unul considerabil pentru vremea aceea. Astăzi, monahismul în aceste locuri aproape că a dispărut și odată cu el și bisericile, chiliile și celelalte construcții din lemn. Au rămas doar bisericile și chiliile săpate în piatră, cunoscute de turiști ca vestigii rupestre.
Împreună cu 28 de elevi de clasa a IX-a de la Liceul Teoretic „Radu Vlădescu” din Pătârlagele, în data de 10 mai 2023, am desfășurat un pelerinaj la câteva dintre aceste așezăminte. Întâi am vizitat biserica din satul Aluniș, singura bisericuță rupestră în care se mai slujește și, totodată, cea mai veche dintre ele. În timp, a devenit biserica parohială a satului Aluniș, pentru că împrejurul acelei mănăstiri s-a închegat o adevărată comunitate. Pisania bisericii ne spune că a fost săpată în anul 1277, de doi ciobani, Vlad și Simion. Cu numele celor doi începe pomelnicul inscripționat în piatră, pe peretele de la proscomidiar. În blocul de piatră unde s-a amenajat biserica, de-a dreapta și de-a stânga ei, sunt săpate încă trei chilii. Cu siguranță că unii monahi viețuiau chiar mai departe de biserică, în pădurile din acești munți.
Am urcat apoi către culmea Martiriei și am coborât în poiana Cozanei. Înainte de a ajunge în poiană, ne-am abătut câteva sute de metri, întrând în pădure, pentru a vedea locul unde odinioară a existat Mănăstirea „Sfântul Gheorghe”, ctitorită de domnitorul Mihai Viteazul pe la anul 1600. Astăzi, o cruce din piatră marchează locul unde a fost altarul bisericii. Străbătând poiana Cozanei, spre nord-est, și urcând pe o potecă în pădure, am ajuns la bisericuța lui Iosif – poate cea mai frumoasă, dat fiind blocul de piatră în care a fost săpată, de dimensiuni foarte mari și aproape neted pe suprafața exterioară. Întorcându-ne spre poiană, am ajuns la chilia lui Dionisie Torcătorul, săpată în piatră, la vreo 4 metri deasupra solului. Nu departe de aici se află o grotă naturală, numită Fundul Peșterii, folosită drept chilie de călugării acestor schituri. Am remarcat frumusețea zonei și mulțimea de semne creștine, îndeosebi cruci, care ne mărturisesc despre strămoșii noștri ce s-au nevoit aici, străduindu-se să urce la cer…
Pr. prof. Cristinel Drugea
Parohia Pătârlagele II
Protoieria Pătârlagele
