Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, Protoieria Focșani I, alături de Parohia „Sfântul Nicolae”-Vechi și Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din municipiul Focșani, a organizat marți, 23 mai 2023, o excursie culturală în județul Buzău pentru 30 de elevi care s-au implicat în activitățile catehetice derulate de Centrul Eparhial. Aceștia au fost însoțiți de pr. Aurel Boțan, protopop al Protoieriei Focșani I, pr. Vasile Metu, secretar al aceleiași protoierii, și dna Anișoara Tache, profesor de religie.
Prima oprire a fost la Muzeul Bisericesc Eparhial din municipiul Buzău, unde am fost întâmpinați de doamnele muzeografe Ecaterina Stroe și Alina Avram, care ne-au dat posibilitatea de a urmări evoluția patrimoniului și a culturii în Eparhia de la Curbura Carpaților, începând cu documentele istorice care atestă existența ei, expuse pe peretele și în vitrinele primei săli de la etaj. Pe parcursul turului, copiii s-au arătat interesați de valoarea exponatelor – icoane, obiecte de cult, veșminte liturgice, tipărituri vechi, tablouri, broderii și multe altele.
Programul a continuat cu închinarea la moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, ce se află în Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului”. După ce le-am prezentat pe scurt istoria lăcașului de cult, am plecat spre Mănăstirea Ciolanu, o oază de spiritualitate aflată pe meleaguri buzoiene. Am petrecut o oră în curtea mănăstirii, aflând informații importante despre începuturile așezământului călugăresc și istoria acestuia, dar și despre viața monahală din zilele noastre.
Ora prânzului ne-a găsit lângă Fântâna lui Mihai Viteazu din localitatea Măgura, unde am și luat masa. Ne-am îndreptat apoi către Vulcanii Noroioși, un obiectiv de interes european, care a adus un sentiment de uimire pe chipurile tuturor.
Nu puteam încheia vizita pe meleagurile buzoiene fără a poposi și la Schitul Berca, care a renăscut în perioada 2014-2022, prin atragerea de fonduri europene nerambursabile, la inițiativa și cu implicarea directă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian.
Ne-am întors în orașul Unirii mai bogați sufletește și cu multe informații noi, care vor rămâne mult timp întipărite în memoria celor care au luat parte la acest periplu cultural și duhovnicesc.
Pr. protopop Aurel Boțan
Protoieria Focșani I