Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, în perioada noiembrie 2022 – mai 2023, Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din municipiul Buzău a derulat Proiectul de voluntariat social Din inimă, pentru copii!, având ca beneficiari pe copiii din Valea Screzii și din Valea Plopului, județul Prahova, aflați în grija Asociației Pro Vita.
Proiectul a luat naștere în urma unei colaborări mai vechi, începută în anul 2017, dintre Asociația Pro Vita și cadrele didactice ale colegiului, cuprinzând șapte activități: prezentarea activității Asociației Pro Vita, organizarea unui târg caritabil, „Lecție de viață în Valea Screzii”, „Dăruind, vei dobândi”, „Recunoștința pentru darul vieții”, „Joc și bucurie”, diseminarea rezultatelor.
În cadrul proiectului au fost implicate 20 de cadre didactice și peste 300 de elevi. Coordonatori au fost pr. prof. Cornel-Alexandru Ursache și dl prof. Gheorghe Tarara, cărora li s-au alăturat pr. prof. Aurelian Damian și pr. prof. Nicolae Moraru. Scopul activităților a fost de a educa spiritul civic al elevilor, iar obiectivele specifice au urmărit dezvoltarea valorilor pro-viață în rândul tinerilor, creșterea recunoștinței pentru darul vieții, sprijinirea persoanelor vulnerabile, cultivarea interesului pentru voluntariat social, dezvoltarea sensibilității și a empatiei.
Prima activitate în care elevii hasdeeni s-au implicat activ a fost „Târgul caritabil de prăjituri de lăsatul secului”, organizat în data de 14 noiembrie 2022. În urma târgului caritabil și a unei colecte, s-a strâns suma de 5.000 lei, care a fost donată asociației prahovene, iar în luna decembrie 2022 au fost oferite fructe și dulciuri. Cu această ocazie, întâlnirea elevilor cu copiii de la Valea Screzii a fost o adevărată lecție de viață.
În luna februarie 2023, în biblioteca de la colegiul buzoian, s-a desfășurat activitatea „Dăruind, vei dobândi”, care a constat în organizarea unei mese rotunde. Tema de discuție a fost importanța milosteniei, pornind de la cunoscuta operă a lui Nicolae Steinhardt.
Ultima activitate a proiectului, „Joc și bucurie”, a presupus organizarea unei colecte, sub motto-ul „O pizza pentru fiecare”. S-a strâns suma de 6.100 lei, dintre care 3.975 lei au fost destinați achiziționării de pizza pentru beneficiarii centrelor sociale din Vălenii de Munte, Valea Screzii și Posești, iar restul de 2.125 lei au fost donați în numerar. În data de 19 mai 2023, am avut cu toții bucuria să îi cunoaștem pe copiii români, dar și pe cei ucraineni, care locuiesc în aceste centre, să ne jucăm cu ei, să le dăruim jucării, să mâncăm împreună pe pajiște și să plecăm încărcați sufletește. Am simțit, cu adevărat, că Hristos este în mijlocul nostru.
De la elevii care au participat la acest proiect am adunat următoarele mărturii:
„Activitatea părintelui Nicolae Tănase întruchipează o aplicare incontestabilă a iubirii creștine. Demersurile Asociației Pro Vita devin astfel adevărate repere de factură morală și spirituală pentru noi. Fiecare vizită la Valea Plopului ne învață că este irelevantă noțiunea de imposibil atât timp cât nădăjduim spre Domnul în tot ceea ce facem. Doar în acest fel se poate cultiva cu adevărat Viața” (Eduard Oprea, clasa a XII-a).
„M-am simțit foarte bine, știind că aveam să facem fericiți pe acei copii. Când am ajuns pentru prima oară la Valea Plopului, am descoperit copii și oameni minunați, care au întotdeauna zâmbetul pe chip. Faptul că i-am întâlnit pe ei m-a făcut să realizez că, în ciuda multor evenimente nefericite ce pot apărea în viața noastră, nu trebuie să ne pierdem zâmbetul de pe buze” (Gabriela Milea, clasa a IX-a).
„Participând la Proiectul «Din inimă, pentru copii!», am reușit să-mi umplu sufletul de fericire, speranță și căldură. Am reușit să discut cu niște copii minunați și talentați, cu speranță în suflet și visuri mari. Personal, această experiență m-a făcut să privesc cu alți ochi viața, m-a făcut să nu îmi pierd speranța și să cred în visurile mele (Oana Prahoveanu, clasa a IX-a).
„În acest proiect am descoperit bucuria de a face pe alții fericiți. Am învățat de la acești copii că fericirea adevărată vine din iubirea celor din jurul tău” (Ioana Neagu, clasa a IX-a).
„Zâmbetul copiilor mi-a umplut inima de bucurie și m-a făcut să îmi dau seama că în orice fel de situație trebuie să îmi mențin chipul luminos” (Izabela Veron, clasa a IX-a).
Pr. prof. Cornel-Alexandru Ursache
Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu” Buzău