Vineri, 6 octombrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a poposit la Căminul pentru Persoane Vârstnice Focșani, unde a sfințit un paraclis recent amenajat, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”. În contextul Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice, Sectorul social-filantropic și misionar al Eparhiei și Protoieria Focșani I, cu sprijinul Direcției de Asistență Socială (DAS) din subordinea Primăriei municipiului Focșani, au oferit vârstnicilor de aici ocazia de a avea un loc de rugăciune.

Slujba de binecuvântare a fost săvârșită de Înaltpreasfinția Sa, împreună cu pr. Ionuț Constantin, consilier eparhial, și pr. protoiereu Aurel Boțan, cel care s-a implicat direct în lucrările de amenajare și dotare a paraclisului din interiorul centrului social focșănean.

La eveniment au participat: pr. Oscar Frunză, protopop al Protoieriei Focșani II, pr. Cristinel Popa, protopop al Protoieriei Panciu, pr. Ioan Ploscaru, parohul Catedralei „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Focșani, și primarul municipiului, dl Cristi Valentin Misăilă.

În cuvântul rostit la finalul slujbei, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei a vorbit despre nevoia cea mai mare a persoanelor aflate la vârsta senectuții: afecțiunea venită în mod deosebit din partea familiei lor, care, în cazul unui cămin de bătrâni, trebuie suplinită de personalul specializat în îngrijirea lor.

„În țara noastră există multe așezăminte destinate bătrânilor, unele aflate în administrarea instituțiilor de stat, iar altele, sub ocrotirea Bisericii. În Biserica Ortodoxă Română a sporit, în ultimii ani, numărul acestor așezăminte, care trebuie să fie într-o permanentă veghere, încât persoanele care nu mai pot avea grijă de ele însele să aibă parte de bătrâneți cât este cu putință de fericite și luminoase. Aici credem că nu le lipsesc cele materiale, dar, mai presus de acestea, bătrânii au nevoie de afecțiune. Din cauză că nu o mai pot primi din partea copiilor și a nepoților – în multe dintre cazuri fiind vorba despre plecarea lor din țară, pentru a munci –, este de datoria noastră, a celor care ne aflăm în apropierea lor, să le oferim dragostea creștinească sinceră, dovedită prin fapta cea bună, singura expresie concretă a iubirii față de aproapele”, a spus Ierarhul.

Seniorii focșăneni au primit din partea Centrului Eparhial daruri pentru viața duhovnicească (cărți religioase și icoane), dar și patru scaune mobile, necesare deplasării persoanelor care au această neputință.

Înființat în anul 2008, Căminul pentru Persoane Vârstnice Focșani are astăzi în îngrijire aproximativ 60 de beneficiari, urmând ca în viitor să se extindă cu un imobil nou, în care va funcționa un centru de zi de asistență și recuperare, care va oferi și servicii de îngrijire la domiciliu.