Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinților Români) a adus multă bucurie duhovnicească obștii de maici de la Schitul Berca din județul Buzău. În biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a așezământului monahal, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu pr. Ionuț Constantin și pr. Paul-Constantin Avram, consilieri eparhiali, pr. pensionar Dorel Mihăilă, duhovnicul schitului, arhid. Daniel Dumitrică, secretar eparhial, și arhid. Laurențiu Manea.
În omilia rostită, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat înțelesurile celor două pericope evanghelice ale duminicii, având ca teme chemarea primilor Apostoli (Matei 4, 18-23), respectiv lumina faptelor bune și mărturisirea lui Hristos (Matei 5, 14-16; 10, 32-33, 17-18, 22), apoi a vorbit despre sfinții români din toate timpurile și din toate locurile, cunoscuți și necunoscuți, pe care îi pomenim în această zi. Ierarhul a precizat că suntem chemați să îi cinstim nu numai pe sfinții proveniți din neamul românesc, ci pe toți sfinții care și-au desăvârșit viața pe pământul dăruit de Dumnezeu poporului nostru și, de asemenea, pe sfinții ale căror moaște au ajuns în țara noastră, în diferite împrejurări, precum Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, sau Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași.
Cântările liturgice au fost interpretate de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei Buzăului și Vrancei.
La final, stavrofora Casiana Paiu, egumena Schitului Berca, i-a mulțumit Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Ciprian, în numele obștii monahale, pentru slujire și pentru grija părintească arătată față de așezământul călugăresc.