Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, în perioada 22-27 iulie 2024, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei este gazda taberei Tradiție și noutate din Mitropolia Munteniei și Dobrogei, organizată prin Sectorul Învățământ și activități cu tineretul al Eparhiei noastre. Pe parcursul zilei de luni, 22 iulie, 18 tineri din toate eparhiile din țară au sosit la Buzău, pentru a participa la tabăra care se va desfășura în localitatea Măgura, în apropierea Mănăstirii Ciolanu și a mai multor puncte de atracție ale județului, atât din punct de vedere spiritual, cât și turistic.
După ce au fost întâmpinați și îndrumați către destinație de către pr. cons. Dan Necula și dl insp. Valentin Iancu, ostenitori în cadrul sectorului organizator – care le vor fi aproape, zilnic, în activități –, oaspeții au avut ocazia ca, în prima seară, la ora cinei, să îl aibă în mijlocul lor pe Ierarhul locului, însoțit de pr. Marian Gegea, vicar administrativ eparhial. Părintele Arhiepiscop Ciprian a dorit să îi cunoască pe tinerii delegați din toate zonele țării, oferindu-le binecuvântarea arhierească pentru a petrece cu folos duhovnicesc cele șase zile pe meleagurile buzoiene și vrâncene. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa le-a dezvăluit faptul că Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei organizează, de mai mulți ani, excursii culturale în întreaga țară, cu scopul ca adolescenții și tinerii să devină mai apropiați de Biserică și de credința strămoșească, prin intermediul călătoriilor realizate alături de prietenii lor, care sunt mai familiarizați cu tot ce presupune viața duhovnicească și care, la rândul lor, își pot câștiga chiar „renumele” de „misionari” pentru propria generație.
„În climatul de viață al Bisericii nu se pun limite și bariere personalității, așa cum se interpretează de către necunoscători, ci, dimpotrivă, cei care sunt implicați în acest ritm – așa cum sunteți și voi – le dovedesc că există multă libertate și înțelegere, dar însoțite de responsabilitate. Pe parcursul acestor zile, întâlnirile cu scop instructiv pe care le veți avea vor fi împletite și cu o componentă recreativă, în special atunci când veți vizita cele două județe ale acestei Eparhii” – a afirmat Chiriarhul.
În următoarele zile, tinerii vor avea parte de activități diverse: prezentări, workshop-uri, excursii, activități de cunoaștere și artistice, animate de cadre didactice buzoiene, de membre ale Societății Naționale a Femeilor Ortodoxe Române din Eparhie și de profesori ai Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău.
Insp. Ionuț-Romeo Sandu
Sectorul Cultural și comunicații media