Duminică, 22 decembrie 2024, a avut loc decernarea premiilor Concursului Nașterea Domnului – prilej de bucurie sfântă, ediția a treia, în biserica Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Mina” din municipiul Buzău. La această competiție dedicată copiilor au participat peste 300 de elevi din România, Republica Moldova și Ucraina.
Evenimentul a început cu un concert de colinde, susținut de elevi ai Școlii Gimnaziale „Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu”.
Festivitatea de premiere a debutat cu un „moment dedicat mulțumirilor”, după cum l-a numit organizatorul concursului, preotul Alexandru Pripon, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, care a prezentat componența juriului: Tudor Cicu (membru al Uniunii Scriitorilor din România), Elena Căpățînă (președinta filialei Buzău a Ligii Scriitorilor din România, membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România), Gina Zaharia (membră a Uniunii Scriitorilor din România) și Mihaela Roxana Boboc (membră a Uniunii Scriitorilor din România). Președintele juriului, Tudor Cicu, a asemănat copiii prezenți cu niște doctori de suflete.
La această manifestare culturală, deja renumită pe plan național, au participat, în afara elevilor premiați, a profesorilor coordonatori, precum și a oamenilor de cultură menționați anterior, persoane apropiate concursului, care au oferit premii importante: Viorel Frîncu (membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Uniunii Epigramiștilor din România) – Premiul „Lidia Marieta Frîncu”; Ștefan Teodor Cabel (redactorul-șef al revistei „Literadura”) – Premiul revistei „Literadura”; Stelian Grigore (directorul revistei „Caietele de la Țintești”) – Premiul revistei „Caietele de la Țintești”; Adriana Anghelescu – Premiul „Alexandru Oproescu”. Au participat și alți prieteni ai organizatorilor, precum: Laurențiu Belizan (membru al Uniunii Scriitorilor din România), Roxelana Radu (membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România), Irina Mirică ș.a.
Această festivitate deosebită a cuprins și alte evenimente: lansarea antologiei „O speranță de Crăciun” (care conține textele înscrise în cea de-a treia ediție a Concursului Nașterea Domnului – prilej de bucurie sfântă), acordarea Premiilor Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Mina” pentru participanții la Proiectul catehetic Pruncul Iisus, Vindecător și Mântuitor al lumii, precum și oferirea unor recompense elevilor care, sub îndrumarea doamnelor profesoare Alina Ane-Maria Pripon, Camelia Andreia Timofte (cadre didactice la Școala Gimnazială „George Emil Palade” din Buzău) și Roxana Mirică (cadru didactic la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Buzău), au trimis texte la Concursurile Der heilige Tag, respectiv The holy Day. Preotul Alexandru Pripon a precizat faptul că antologia competiției literare a putut vedea lumina zilei grație părintelui Ionuț Badea, consilier patriarhal, preot la Parohia „Sfântul Ioan”-Piață din București, și domnului Sorin Chiru, director general al ElcarGid Buzău.
Criticul literar Tudor Cicu a menționat, în prefața antologiei Concursului Nașterea Domnului – prilej de bucurie sfântă, următoarele: „Pentru o țară, arta și mai ales literatura copiilor sunt ca acei arbori care împiedică alunecarea pământului de sub picioarele noastre, ale tuturor”. Iar la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Mina” din Buzău există deja o adevărată pepinieră dedicată viitorului.
Victoria-Maria Pripon
Elevă în clasa a IX-a H
Colegiul Național „B. P. Hasdeu” Buzău
Membră a Ligii Scriitorilor din România