În Duminica a 22-a după Rusalii, 2 noiembrie 2025, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Ciolanu din comuna buzoiană Tisău, hirotonind un preot și un diacon. Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei a dat răspunsurile la strană.
Ierarhul a slujit în biserica mare a lăcașului monastic, aflată sub ocrotirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, împreună cu un sobor de 12 clerici: protos. Veniamin Anghel, starețul Mănăstirii Ciolanu și exarhul așezămintelor monahale din județul Buzău; pr. Ionuț-Cristian Vuță, consilier eparhial; pr. Costică Panaite, directorul Editurii Eparhiale; pr. Constantin Călin, protopop al Protoieriei Buzău I; pr. prof. Nicolae Moraru și pr. prof. Gianin-Cristian Oprea, cadre didactice la Seminarul Teologic „Chesarie Episcopul” din Buzău; ierom. Clement Artene, inspector eparhial; ierom. Porfirie Însurățelu, secretarul Mănăstirii Ciolanu; protos. Macarie David și pr. Adrian Dinu, slujitori la aceeași mănăstire; ierod. Anastasie Iancu, inspector eparhial, și arhid. Laurențiu Manea.
Omilia duminicală a fost rostită de Chiriarhul Buzăului și Vrancei, care a reliefat sensurile duhovnicești ale pasajului evanghelic ce relatează Pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr (Luca 16, 19-31), subliniind contrastul dintre nepăsarea celui înstărit și smerenia celui lipsit de cele materiale, dar bogat în credință. Părintele Arhiepiscop Ciprian a arătat că, prin această parabolă, Mântuitorul Iisus Hristos mustră atitudinea mândră și disprețuitoare a celor care, asemenea fariseilor din vremea Sa, se consideră drepți și autosuficienți, uitând de datoria iubirii față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a explicat că adevărata valoare a unei persoane nu constă în bogăția materială, ci în disponibilitatea de a-L asculta pe Dumnezeu și de a împlini porunca milosteniei, amintind că lipsa pocăinței și a compasiunii îl rupe pe om de comuniunea cu Părintele ceresc.
În cadrul Sfintei Liturghii, arhidiaconul Bogdan Olteanu, fost inspector eparhial și slujitor la Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din Buzău, a fost hirotonit în treapta de preot, pe seama Parohiei Mărăcineni I, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, din Protoieria Buzău I, județul Buzău, iar tânărul Vasile-Georgian Calașnicov, inspector eparhial la Sectorul Cultural și comunicații media, a primit hirotonia întru diacon.













































