Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, miercuri, 22 aprilie 2026, părintele Marian Gegea, vicar administrativ al Eparhiei Buzăului și Vrancei, a săvârșit slujba Vecerniei unită cu Litia în biserica „Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi” a Parohiei „Sfântul Gheorghe” din municipiul Râmnicu Sărat, cu prilejul hramului principal al acestei comunități. Sărbătoarea a fost încununată de sfințirea celor trei noi clopote ale parohiei.

În soborul slujitorilor s-au aflat șapte clerici: pr. Mădălin-Marius Alexe, consilier eparhial; pr. Cristian Asănache și pr. Aurel Boțan, protoierei ai protoieriilor Râmnicu Sărat, respectiv Focșani I; pr. paroh Dragoș Panait; pr. Gianin-Cristian Oprea, paroh al Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Râmnicu Sărat; arhid. Laurențiu Manea; diac. Anastasie Ion, inspector eparhial.

La finalul slujbei, vicarul administrativ eparhial a rostit un cuvânt de învățătură, în care a evidențiat popularitatea deosebită a Sfântului Gheorghe în întreaga creștinătate, amintind de minunile care atestă mijlocirea sa neîncetată în fața Tronului Preasfintei Treimi. Pr. Marian Gegea a subliniat că, dincolo de înfrumusețarea sfântului lăcaș, adevărata forță a unei parohii stă în unitatea credincioșilor, care sunt mădulare vii ale Trupului tainic al lui Hristos – Biserica.

De asemenea, părintele vicar a explicat semnificația liturgică a clopotelor, arătând că acestea nu sunt simple obiecte, ci reprezintă glasul Domnului care cheamă poporul la rugăciune. Mesajul de încheiere a fost un îndemn la statornicie, invitându-i pe cei prezenți să urmeze exemplul de curaj al Sfântului Gheorghe și să își păstreze credința neclintită în contextul provocărilor actuale.

În cuvântul său, părintele paroh Dragoș Panait a adus slavă lui Dumnezeu pentru momentele înălțătoare trăite în ajunul hramului. Totodată, a mulțumit părintelui vicar Marian Gegea pentru vizită și slujire, rugându-l să transmită Ierarhului locului recunoștința comunității parohiale pentru purtarea de grijă și pentru binecuvântarea acordată acestui eveniment important.