Credincioșii Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din municipiul Focșani au trăit duminică, 24 mai 2026, momente de bucurie duhovnicească, participând la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian. Evenimentul a încununat sărbătoarea hramului bisericii, care în acest an a coincis cu marele praznic al Înălțării Domnului.
Ierarhul Buzăului și Vrancei a slujit împreună cu un sobor de zece clerici: pr. Marian Gegea, vicar administrativ eparhial; pr. Oscar Frunză și pr. Cristinel Popa, protoierei ai protoieriilor Focșani II și Panciu; pr. Paul Gavrilă, pr. Cristian Asănache, pr. Cătălin Andreiu și pr. Petru-Gabriel Roșu, protoierei ai protoieriilor Pătârlagele, Râmnicu Sărat, Buzău I și Buzău II; pr. paroh Daniel Alban; arhid. Laurențiu Manea; diac. Anastasie Ion, inspector eparhial. Răspunsurile la strană au fost date de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei.
În omilia referitoare la pasajul evanghelic al Duminicii a 7-a după Paști (Rugăciunea lui Iisus – Ioan 17, 1-13), Înaltpreasfinția Sa a explicat că viața veșnică înseamnă comuniunea de iubire cu Dumnezeu, care se cultivă prin păstrarea și trăirea dreptei credințe. Părintele Arhiepiscop Ciprian a evidențiat rolul deosebit al celor 318 Sfinți Părinți care au participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325 și care sunt cinstiți în această duminică, subliniind importanța dogmatică a primelor articole din Simbolul de credință. Totodată, Chiriarhul a reliefat paradigma de viață și conducere a Sfinților Împărați Constantin și Elena, amintind evlavia și jertfelnicia marilor domnitori români, precum Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu.
În semn de prețuire și recunoștință pentru implicarea constantă în activitățile parohiei, doamna Eufrosina Mateiu a fost răsplătită cu Hrisovul de binecuvântare „Sfântul Mucenic Sava de la Buzău” și cu o icoană. De asemenea, Arhipăstorul locului a primit din partea comunității parohiale o icoană a Sfinților Martiri Brâncoveni.



































