În perioada 20-25 mai 2026, Parohia vrânceană Fitionești din Protoieria Panciu a desfășurat activitatea catehetică Înălțarea sufletelor prin rugăciune. Pe parcursul a două întâlniri, copiii din grupul catehetic parohial au descoperit rolul esențial al rugăciunii în viața credincioșilor, aceasta reprezentând vorbirea sufletului cu Dumnezeu.
Făcând referire la praznicul Înălțării Domnului, Ziua Eroilor și sărbătoarea Sfinților Mari Împărați și întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa, Elena, părintele paroh Cosmin Chiriac le-a prezentat copiilor legătura strânsă dintre aceste sărbători. Preotul a explicat că doar prin credință, curaj, fapte bune și rugăciune creștinii pot dobândi viața veșnică, avându-i drept exemple atât pe Sfinții Împărați Constantin și Elena, cât și pe eroii neamului românesc.
În cadrul activității a fost derulat și un atelier de creație intitulat „Candela Înălțării Domului”. Sub atenta coordonare a părintelui paroh și a doamnei preotese Ana Chiriac, copiii au realizat o candelă din lut cu icoana Înălțării Domnului, semn al rugăciunii neîncetate înălțate către Mântuitorul Iisus Hristos.
La final, aceștia au primit candelele, fiind îndemnați să le așeze la locurile de rugăciune din casele lor.
Pr. protoiereu Cristinel Popa
Protoieria Panciu






















