Aula Brâncovenească a Palatului Arhiepiscopal din Buzău a găzduit joi, 18 iunie 2026, ședința de constituire a noii Adunări eparhiale a Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, pentru perioada 2026-2030. Întrunirea a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, debutând cu o slujbă de Te Deum în Catedrala Voievodală „Adormirea Maicii Domnului”, săvârșită de pr. Marian Gegea, vicar administrativ eparhial, împreună cu pr. Dan Necula și pr. Vasile-Alexandru Zotoiu, consilieri eparhiali, ierod. Anastasie Iancu și diac. Anastasie Ion, inspectori eparhiali.
După prezentarea și validarea mandatelor reprezentanților aleși, s-a stabilit componența celor cinci comisii de lucru: Comisia bisericească; Comisia culturală și educațională; Comisia economică, bugetară și patrimonială; Comisia social-filantropică; Comisia organizatorică, juridică și de validare.
În continuare, au fost delegați trei reprezentanți (un cleric și doi mireni) în Adunarea Națională Bisericească, au fost aleși cei nouă membri ai Consiliului eparhial (trei clerici și șase mireni), precum și cei trei membri ai Consistoriului eparhial și doi supleanți. Totodată, au fost desemnați doi clerici pentru a fi aprobați de Sinodul mitropolitan ca membri ai Consistoriului mitropolitan.
Cu această ocazie, Ierarhul locului a explicat că Biserica este un așezământ divino-uman, avându-L drept Cap pe Mântuitorul Iisus Hristos, și a evidențiat rolul Adunării eparhiale în susținerea activităților pastoral-misionare, cultural-educaționale, social-filantropice și administrative desfășurate la nivelul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei. Înaltpreasfinția Sa i-a îndemnat pe membrii nou-aleși ai acestui organism deliberativ să își împlinească misiunea cu responsabilitate, curaj și credincioșie, oferind mărturie autentică despre lucrarea vie a Bisericii în societatea contemporană.
Potrivit Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, Adunarea eparhială este alcătuită din 30 de reprezentanți ai clerului și credincioșilor (o treime clerici și două treimi mireni), aleși pe termen de 4 ani, pentru cel mult două mandate. Aceasta se întrunește anual în ședință de lucru și în ședințe extraordinare, ori de câte ori situația o impune.



































