Protoieriile Focșani I, Focșani II și Panciu organizează, în data de 14 martie 2017, începând cu ora 17:00, la biserica Parohiei Sfântul Ștefan – Sud din municipiul Focșani, un eveniment cultural-duhovnicesc dedicat preoteselor, cu titlul Bucuria de a sluji.
Programul serii cuprinde: slujba Paraclisului Maicii Domnului, cu participarea Grupului psaltic misionar Sfântul Roman Melodul al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, prezentarea cărții Bucuria de a sluji, scrisă de Juliana Schmemann, un concert coral susținut de Grupul Vocal Cantus din Focșani și cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian.